Salvini îl felicită pe Viktor Orban pentru ieșirea din PPE, dar vrea să îi ia locul

Matteo Salvini, președintele Ligii, partid aflat la guvernare în Italia, a transmis un mesaj premierului Viktor Orbán, în care a subliniat ”prietenia și apropierea sa față de poporul ungar”, a informat miercuri, partidul politicianului italian.

Matteo Salvini a scris acest mesaj după ce europarlamentarii FIDESZ au anunțat că vor părăsi Grupul parlamentar al Partidului Popular European din Parlamentul European în urma adoptării de către acest grup a modificării propriului statut. Potrivit portalului de știri affaritaliani.it, în locul europarlamentarilor FIDESZ candidează tocmai formațiunea condusă de Salvini, iar conform unor informații de presă, Liga planifică să se înscie în acest Grup parlamentar în săptămânile următoare. Prin intrarea în coaliția guvernamentală, condusă de Mario Draghi, Liga a dorit să își asigure, printre altele, apropierea sa de Partidul Popular European, așa cum a subliniat anterior și Giancarlo Giorgetti, consilierul politic al Ligii, mâna dreaptă a lui Salvini, actualul ministru pentru dezvoltare economică din Guvernul Draghi. Dacă Liga va adera Grupului parlamentar al PPE, al cărui membru este și partidul Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi, atunci eurodeputații italieni vor fi în majoritate în Partidul Popular European. Potrivit speculațiilor presei italiene, FIDESZ se poate alătura Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al cărui președinte este Giorgia Meloni, liderul partidului de dreapta Frații Italiei (FdI). În urma refuzului partidului Frații Italiei de a face parte din Guvernul condus de Draghi, și intrării acestuia în opoziție, premierul Ungariei a pledat, într-o scrisoare adresată președintelui partidului FdI, pentru consolidarea relațiilor de cooperare între cele două formațiuni politice

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare