de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Este, evident, Traian Băsescu. Și e greu să se apere de această etichetă. Azi a venit o nouă dovadă, odată cu verdictul de pușcărie pentru fiica sa și pentru cea despre care gurile rele au susținut adesea că ar fi fost iubita sa. Două lovituri cumplite dintr-un foc pentru cel mai stupid politician imaginabil.
De ce spunem asta?
Pentru că justiția din România ne transmite de 7 ani încoace că așa stau lucrurile.
Iar Traian Băsescu a fost atît de prost politician încît nici cînd avea pe mînă toate serviciile secrete din România, guvernul, o armată de consilieri și un ditamai partidul parlamentar nu a avut habar de lucrurile grave care se petrec în jurul lui. Era atît de prost încît putem lua în calcul că nu înțelegea nimic din ce i se spunea, eventual.
În imediata apropiere a lui Băsescu, președintele României, s-au produs nenorociri pe bandă rulantă.
Românii au aflat, în timp, că un ministru, Monica Ridzi, a fost condamnat într-un dosar de deturnare de fonduri al căror beneficiar electoral ar fi fost fiica președintelui, Elena Băsescu. A spus-o în instanță chiar unul dintre avocații de la proces. „E clar că beneficiile în acest caz nu le-au avut nici Ridzi, nici Vârsta, ci un alt personaj care a avut mare succes la europarlamentare. I se spune EBA.”
Dar, desigur, Băsescu nu avea habar despre respectivele manevre. Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Mai aflau românii că fratele președintelui, Mircea Băsescu, a fost condamnat în 2016 la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Evident, traficul de influență se făcea strict în calitate de frate prezidențial.
Dar, desigur, Băsescu nu avea habar despre respectivele manevre. Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Mai aflau românii că nepotul președintelui, Dragoş Băsescu, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a cerut un milion de euro de la un om de afaceri, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.
Dar, desigur, Băsescu nu avea habar despre respectivele manevre. Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Mai aflau românii că ginerele președintelui, Radu Pricop e anchetat și judecat pentru fapte penale, fără ca președintele, desigur, să fi avut habar de ceva. ”Nu ştiu despre ce e vorba, dar, cu certitudine, toţi românii trebuie să răspundă în faţa legii”, spunea preşedintele Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni pe marginea anchetei.
Dar, desigur, Băsescu nu avea habar despre respectivele manevre. Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Mai aflau românii că procurorii anchetează felul în care fiica președintelui, Ioana Băsescu, a achiziționat – implicată fiind și Elena Udrea, dar și fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu – un mare teren agricol în comuna Nana, cu un credit de la CEC. Rechizitoriul procurorilor vorbește de constituirea unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, conflict de fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu, spălare de bani și fals în declarații. În dosar e prinsă ca martor și Ioana Băsescu.
Dar, desigur, Băsescu nu avea habar despre respectivele manevre. Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Mai aflau românii că marea protejată a președintelui, Elena Udrea, a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, pe cînd era ministru impus de același Traian Băsescu.
Cel care, însă, habar nu avea de faptele pupilei sale. Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Mai aflau românii că altă mare feblețe a președintelui, Laura Kovesi, e anchetată pentru că i-ar fi cerut bani negri lui Sebastian Ghiță pentru aducerea în țară a fugarului Nicolae Popa, dar că Băsescu habar nu avea. „Niciodată nu m-a interesat cu ce vine Popa. Am aflat din dezbaterea publică”, declara el la România TV.
Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Mai află românii din sentința de azi: că fiica sa, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul privind campania electorală, pentru instigare la delapidare, la încă 3 ani pentru instigare la spălare de bani; contopind pedepsele, fiica președintelui a fost condamnată la 5 ani de închisoare. În același dosar, Elena Udrea a luat 8 ani de închisoare cu executare.
Ce știam demult, de la DNA, în cazul faptelor de mai sus:
„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”.
Dar, să vezi drăcie: condamnații trebuie să meargă la închisoare pentru că adunau banii pentru campania electorală a lui Băsescu, din 2009.
Dar, desigur, Băsescu nu avea habar despre respectivele manevre. Și nu a fost deranjat de anchetatori nici cu o floare.
Și e firesc să fie așa: nu poți ancheta un om doar pentru că e prost și habar nu are ce se întîmplă în jurul lui.
Băsescu e un inocent, cum s-ar spune.
Desigur, 10 ani de zile a trîmbițat pe toate drumurile că el e cel mai informat om din țară.
Cînd nu a mai fost președinte, și-a nuanțat poziția, declarînd, în februarie 2017, în plenul Parlamertului: ”Am fost cel mai bine informat om politic dar n-am ştiut decât 10%”.
Ultima surpriză pentru el a venit în 2019, cînd a aflat de la CNSAS și din Justiție că fusese turnător la Securitate, dar nu știuse nici asta.
Și nici aici nu e deranjat cu vreo floare, procesul tărăgănîndu-se spre Sfîntul Așteaptă.
Dar cui ar servi, oare, condamnarea unui politician care se conturează, din atitudinea organelor statului, a fi însăși definiția prostiei umane?
Sau o exista vreo altă explicație, ocultă, a ”neștiinței” lui Traian Băsescu?
- Advertisement -