spot_img
8.9 C
București
sâmbătă, noiembrie 16, 2024
AcasăAnalizeNici un leu pentru restaurarea operelor lui Brâncuși

Nici un leu pentru restaurarea operelor lui Brâncuși

-

- Reclama -

19 februarie. Ziua Națională ”Constantin Brâncuși”. Se împlinesc 145 de ani de la nașterea marelui sculptor. La Tg-Jiu se vor derula, cel mult, niște manifestări fade. Ansamblul monumental ”Calea Eroilor” nu face parte din cele opt obiective majore de patrimoniu, în opinia Ministerului Culturii, așa că, în bugetul pentru 2021, nu a fost alocat niciun leu pentru restaurarea operelor, deși în Poarta Sărutului plouă de ani de zile, după cum a avertizat, public, cel care monitorizează starea fizică a sculpturilor de la Tg-Jiu. Universitatea care-i poartă numele lui Brâncuși a făcut un apel, zilele trecute, pentru retragerea candidaturii pentru lista UNESCO a ansamblului sculptural de la Tg-Jiu, scrie Gorj Online.

- Reclama -

Oficialii Ministerului Culturii nici nu s-au mai obosit, în acest an, să expună statuia ”Cuminţenia Pământului”, după ce, anul trecut, nu a putut fi expusă pentru că Guvernul nu a plătit o asigurare de 2.000 de euro.
Într-o declarație pentru Europa FM, ministrul Culturii a spus că proprietarii operei nu au fost interesaţi de o înţelegere în acest sens și nu doresc nici reluarea negocierilor pentru o eventuală cumpărare a sculpturii de către statul român.
Reamintim, în 2016, Guvernul de atunci, condus de Dacian Cioloş, a lansat campania ”Brâncuşi e al meu”, o colectă publică pentru cumpărarea statuii însă, în cele din urmă, tranzacţia nu a mai avut loc. Ministrul Bogdan Gheorghiu spune că restituirea banilor către populaţie s-a încheiat, adică în jur de 60% dintre români și-au recuperat banii, iar ceilalți donatori nu au putut fi identificați, așa că sumele intră la bugetul de stat.
La Tg-Jiu au apărut, în ultima perioadă, mai multe opinii argumentate cu privire la retragerea candidaturii pentru lista UNESCO a Ansamblului ”Calea Eroilor”.
Ultima dintre acestea este exprimată chiar de mediul academic local, adică de universitatea care-i poartă numele lui Brâncuși, motivul fiind acela că un nou eșec ar contribui semnificativ la scăderea valorii operelor care compun ansamblul monumental.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img