Prefectul de Botoșani dă spor Covid de 30% din salariu

Toţi salariaţii Instituţiei Prefectului din judeţul Botoşani, cu excepţia prefectului şi subprefecţilor, beneficiază de un sport suplimentar pentru implicarea în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a confirmat, marţi, pentru AGERPRES, prefectul Dan Nechifor.

Potrivit sursei citate, sporul se ridică la 30% din salariu şi este acordat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 131/2020, care prevede că „personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare