Cum s-au înregistrat și turnat pesediștii în cel mai proaspăt dosar de la DNA

DNA Timișoara i-a trimis luni în judecată, într-un nou dosar, pe fostul deputat PSD de Caraș Severin, Luminița Jivan, o apropiată a lui Liviu Dragnea, și pe omul de afaceri Valentin Armașu. Jivan este fostul lider al PSD Caraș Severin.

Dosarul este unul clasic al turnătoriilor din PSD. Jivan a fost denunțată de Adrian Torma, primarul din Moldova Nouă, a cărui realegere face obiectul unui dosar în justiție.

Conform omului de afaceri implicat în dosar pesedistul Adrian Torma ar fi înregistrat-o pe pesedista Jivan cu tehnică de la DNA.

Conform procurorilor, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020 ”în calitate de președintă a organizației județene a unui partid politic, inculpata Jivan Luminița Maria ar fi promis celuilalt inculpat, om de afaceri care oferta în cadrul unei proceduri de achiziții publice de lucrări de reabilitare a străzilor dintr-un oraș din județul Caraș Severin, că se va prevala de ascendentul avut asupra primarului (martor) în virtutea ierarhiei interne de partid și îl va determina să atribuie contractul societăților controlate de omul de afaceri. Pe lângă funcția deținută în partid, inculpata s-ar fi bazat și pe faptul că ar fi contribuit la asigurarea finanțării lucrărilor ce urmau a fi făcute de primărie prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI). Promisiunea inculpatei Jivan Luminița-Maria ar fi fost făcută în considerarea faptului că omul de afaceri s-ar fi obligat să ofere sume de bani organizației locale a partidului conduse de inculpată, respectiv ca același inculpat să finanțeze campanii locale de presă favorabile partidului politic având ca scop obținerea unor avantaje electorale”.

Valetin Armașu,omul de afaceri implicat în caz, a vorbit public la un moment dat despre un denunț făcut de primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, împotriva sa, denunț susținut și de anumite înregistrări ce ar fi fost efectuate cu tehnică purtată de edilul-șef de la Dunăre, relatează Express de Banat.

Jivan a fost cea care l-a primit în PSD pe Torma când acesta a plecat cu scandal din PNL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare