PNL îl cheamă la masă pe primarul userist al Brașovului

Liberalii braşoveni i-au transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă primarului municipiului Braşov, Allen Coliban (USR-PLUS), în care îi propun acestuia să „se aşeze la aceeaşi masă” pentru a realiza „o bună guvernare” la nivel local şi îi solicită să sprijine un proiect de plantare a 100.000 de arbori în oraş, în primăvara anului viitor.

„Nu este prima oară când PNL întinde mâna alianţei USR-PLUS pentru a-i chema pe toţi cei care s-au opus guvernării dezastruoase PSD să vină şi să pună mâna pentru a reconstrui România. Dar întotdeauna ne-am lovit de calcule politice: că nu ar fi bine ca USR-PLUS să facă asta, că e greu la guvernare, că ar fi bine să nu ne aşezăm la masă, că e mai convenabil din punct de vedere electoral ca USR-PLUS să facă scandal. Stimate domnule Allen Coliban, dacă nu aţi remarcat, în ultimele săptămâni ne-am preocupat să găsim soluţii, să dezbatem programe de guvernare şi idei de dezvoltare. Românii, braşovenii, au nevoie de soluţii”, se arată în scrisoarea deschisă, semnată „echipa PNL Braşov”.

Liberalii braşoveni îi transmit edilului că trebuie să aibă înţelepciunea şi priceperea să se aşeze la aceeaşi masă cu ei, menţionând că „n-au intrat în hora discuţiilor despre diplome şi alte mici inconveniente care s-au tot vehiculat”.

„Nu ne-am cramponat de şicane electorale, n-am intrat în hora discuţiilor despre diplome şi alte mici inconveniente care s-au tot vehiculat, că nu ne face cinste să plecăm urechea la tot felul de lucruri prea puţin semnificative. Important pentru noi este să le oferim oamenilor certitudini, să le arătăm braşovenilor că ştim exact ce avem de făcut, astfel încât ziua de mâine să fie puţin mai bună şi viitorul să fie mai sigur”, a arătat sursa citată.

De asemenea, primarul Coliban este invitat să participe la acţiunea de plantare a 100.000 de arbori, un proiect pe care consilierii liberali îl vor propune spre aprobare forului local într-o şedinţă viitoare.

„Vă rog să primiţi cu această scrisoare o ramură simbolică pentru buna colaborare, de care oamenii depind pentru dezvoltare. La primăvară, sunteţi invitat de onoare la acţiunea noastră de plantare a 100.000 de arbori, acţiune care are şansa să crească odată cu încrederea noastră într-un parteneriat de bună credinţă, în care ambii parteneri trag pentru acelaşi obiectiv – bine celor care şi-au pus speranţele în noi. Ştim că veţi găsi puterea de a răspunde aşteptărilor celor care, cu toată încrederea, v-au votat. Ştim că iubiţi Braşovul şi mai ştim cu siguranţă că nu sunteţi singurul”, se arată în documentul transmis de liberalii braşoveni.

Conform unei informări, la iniţiativa liderului PNL Braşov, Adrian Ioan Veştea, consilierii PNL vor propune un proiect numit generic „Copacul familiei mele”, în cadrul căruia vor fi plantaţi peste 100.000 de copaci, astfel încât fiecare familie din municipiul Braşov să aibă propriul copac, identificat printr-o plăcuţă cu numele familiei care-l plantează.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare