spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeCum se împacă economia, politica și familia candidatului PNL Giurgiu Maria Gabriela...

Cum se împacă economia, politica și familia candidatului PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga

-

- Reclama -

Gabriela Horga, tânăra liberală care a împletit cariera academică cu cea politică candidează pentru un post de deputat de Giurgiu. Și-a construit un profil sobru de om al cifrelor, aproape tehnocrat și vorbește cu o lejeritate fantastică despre cele mai greoaie noțiuni de economie. În zilele încărcate de la Guvern, așa cum sunt aproape toate de când a început pandemia, atunci când vrea să ia o pauză de la ordonanțe și cifre și să-și încarce bateriile, se uită la poze și filmulețe cu băiețelul ei.

- Reclama -

Economist de profesie, lector universitar cu doctorat în management, licențiată în Relații Economice Internaționale în limba engleză (ASE București), membru PNL de 13 ani, în prezent membru al echipei guvernamentale, Gabriela Horga a decis să facă un nou pas în cariera sa și să candideze pentru un post de deputat din partea organizației PNL Giurgiu. Întrebată ce o definește ca persoană, Horga spune că este înainte de orice mama unui băiețel minunat de un an care o face să zâmbească indiferent de cât de grea i-a fost ziua și care îi umple mereu sufletul de bucurie.

- Advertisement -

“Înainte să devin mamă, mi-am dedicat cea mai mare parte din timp studiilor și mai apoi carierei de lector universitar. Predau la Universitatea Ovidius din Constanța, am ajuns să predau acolo pentru că soțul meu este din Constanța și am locuit acolo o perioadă. Sunt și cadru didactic asociat la Academia de Științe Economice din București. Predau cursuri și în limba engleză și franceză, am un doctorat în management la ASE București și sunt absolventă de Relații Economice Internaționale în engleză, tot la ASE București și am scris peste 30 de lucrări științifice și studii publicate în reviste de prestigiu, în țară și în străinătate. În afară de cariera didactică, mă preocupă politica încă din facultate, ulterior s-a transformat în adevărată pasiune, iar acum în carieră.  Nu mă dau în lături de la muncă, acolo unde e nevoie de un om de acțiune, eu sunt mereu prezentă și nu mi-e teamă de provocări. Cam asta aș putea spune despre mine pe scurt”, afirmă candidatul PNL.
Are deja 13 ani vechime în Partidul Național Liberal, iar de atunci și până acum susține că a ars fiecare etapă, de la împărțit pliante pe stradă până la organizarea evenimentelor naționale de campanie.

În prezent este membru al echipei guvernamentale a PNL, mai exact secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Din ianuarie și până acum, a lucrat împreună cu premierul, cu ministrul Finanțelor, cu ministrul Fondurilor europene și cu cel al Economiei la toate măsurile economice și fiscale anticriză și implementarea planului de redresare economică. “Măsurile implementate de Guvern au ținut în viață economia extrem de fragilă a României și au fost un sprijin real pentru angajații trimiși temporar în șomaj tehnic sau pentru românii care nu și-au mai putut plăti creditele la timp. Programul de granturi de 1 miliard de euro pentru micile afaceri, schema de finanțare pentru marile companii prin Eximbank, programul Noua Casă sunt doar câteva dintre proiectele la care am lucrat împreună cu miniștrii de resort. Am avut zeci de întâlniri cu investitorii străini care sunt interesați de România în urma cărora s-au concretizat 21 de proiecte de investiții mari în valoare totală de aproximativ 1.768 de milioane de lei care au fost deja aprobate pentru finanțare. Aceste proiecte vor genera un număr de 2.612 noi locuri de muncă și vor genera contribuții directe la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite de peste 808 milioane de lei”, explică Horga.

- Advertisement -

Întrebată cum reușește să se împartă între munca la Guvern, activitatea de partid, predatul la facultate și familie, tânăra liberală spune că și-ar dori uneori ca ziua să fie mai lungă să le poată face pe toate. „Slavă Domnului că sunt sănătoasă, încă tânără și am energie pentru toate. Este foarte adevărat că fără mama mea care are grijă de cel mic în timpul săptămânii, nu m-aș fi descurcat. La final de săptămână merg la Târgoviște la părinții mei și petrec tot timpul cu copilul. Iar în zilele aglomerate de la Guvern, atunci când îmi iau 5 minute să respir, mă uit la poze și la filmulețe cu bebe”, dezvăluie secretarul de stat.

Dacă va ajunge deputat de Giurgiu promite că se va lupta în primul rând pentru giurgiuveni și pentru proiectele care vor contribui la dezvoltarea județului, dar și pentru a pune în practică proiectele de lege pe profil economic  precum politicile pentru sprijinul IMM-urilor, reforma fiscală sau inițiativele de simplificare administrativă pentru contribuabil și de digitalizare atât a afacerilor cât și a instituțiilor de stat. Introducerea facturii electronice după modele europene pentru reducerea evaziunii TVA, măsură prin care vor crește veniturile la bugetul de stat cu cel puțin 2% din PIB, aprox. 20 miliarde, este unul dintre proiectele pe care vrea să-l concretizeze în Parlament. De asemenea, emiterea legislației necesare pentru implementarea planului de reziliență va fi o prioritate majoră în mandatul său de deputat.  În plan local, pentru județul Giurgiu, își propune atragerea cât mai multor investiții și susținerea proiectelor de infrastructură pentru județ de la cea rutieră, la cea pentru sănătate și educație. Un parc industrial mare este de asemenea un obiectiv ambițios pentru care va lupta.

MATERIAL DIFUZAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PNL GIURGIU,  cod AEP 11200025

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img