Sârbii consideră că afaceriștii locali, companiile străine și marile puteri au mai mare putere ca Parlamentul de la Belgrad

Două treimi din cetățenii Serbiei consideră că politicienii fac abuz de putere pentru promovarea intereselor personale și mai mult de 50% dintre cetățeni consideră că în țară nu există democrație – acestea sunt rezultatele sondajului de opinie realizat de Centrul pentru Politică de Securitate din Belgrad (BCBP). Cetățenii consideră că Parlamentul Serbiei are cea mai mică influență în adoptarea deciziilor politice, mai mică decât „afaceriștii locali și companiile străine” și marile puteri.

90% dintre cetățeni consideră că președintele Serbiei, Aleksandar Vučić are cea mai mare influență în adoptarea deciziilor politice. 50% dintre cei intervievați consideră că Poliția nu apără cetățenii, ci interesele criminalilor, politicienilor și persoanelor cu putere financiară, iar printre cele mai corupte instituții sunt menționate justiția, Poliția și partidele politice. Rezultatele sondajului de opinie arată și apatia cetățenilor, care se reflectă prin refuzul de a participa la inițiative civice, doar 20% dintre intervievați fiind interesați de astfel de activități – menționează sondajul BCBP și observă că cetățenii cred că instituțiile, pe care de altfel le consideră corupte, ar trebui să se preocupe de rezolvarea problemelor privind corupția și abuzul de putere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare