Putin și familia sa au obținut imunitate pe viață, Gorbaciov-nu

Deputaţii ruşi au aprobat marţi un proiect de lege ce garantează o imunitate judiciară pentru foştii preşedinţi, măsură considerată de mulţi ca fiind făcută în beneficiul lui Vladimir Putin, informează AFP conform Agerpres.

Potrivit acestui document, aprobat marţi în primă lectură şi a cărui adoptare definitivă nu stârneşte îndoieli, o persoană care a exercitat funcţia de preşedinte „nu poate face obiectul unor urmăriri penale sau administrative, nici arestată, nici percheziţionată, nici interogată”.

Această imunitate, care va fi acordată şi familiei oricărui fost preşedinte al Rusiei, va viza de asemenea patrimoniul său imobiliar, mijloacele sale de transport şi de comunicare, precum şi documentele care îi aparţin şi bagajele sale, potrivit acestui text propus de un senator şi un deputat influenţi, ambii membri ai partidului puterii, Rusia Unită.

Imunitatea poate fi ridicată doar în cazul în care fostul preşedinte este acuzat de trădare sau de o altă infracţiune gravă şi dacă aceste acuzaţii sunt sprijinite de Curtea Supremă şi de Curtea Constituţională şi susţinute de două treimi dintre deputaţii Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, şi de acelaşi număr de senatori din Consiliul Federaţiei, camera superioară.

Documentul nu îl vizează pe fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a precizat unul dintre autorii săi, Pavel Kraşeninnikov, citat de agenţia RIA Novosti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare