Filialele PNL care nu plătesc cotizațiile riscă să aibă candidați impuși de la centru la alegerile parlamentare

Liberalii trec la măsuri disperate, ca să îşi poată plăti datoriile de milioane de euro pe care le-au făcut în campaniile electorale. Filialele care nu plătesc cotizaţia la timp şi nu achită restanţele pot suporta pedepse dure. Candidaţii lor ar putea să lipsească de pe listele pentru alegerile parlamentare, transmite Digi 24.
Conducerea liberalilor a stabilit contribuții lunare pentru fiecare filială judeţeană, pentru a permite achitarea eşalonată a datoriilor de campanie cumulate din 2005 încoace.

Filialele au primit însă mână liberă să fixeze cuantumul cotizaţiilor pe care fiecare parlamentar sau ales local trebuie să le plătească.

„Am hotărât să dăm către sediul central o datorie fixă de 4.500 de lei în fiecare lună și am convenit ca toate datoriile vechi să fie plătite până în anul 2016. Noi suntem cei care am beneficiat de pe urma contractelor, chiar dacă nu am fost întrebați tot timpul când ele s-au făcut în campaniile electorale”,
spune Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.

„Fiecare filială îşi va face calculele, în funcţie de oamenii pe care îi are şi disponibilitatea acestora. Sunt oameni care nu pot plăti cotizaţii mari pentru că nu le permit veniturile. Ce-i faci, pentru că nu dă, nu ştiu, 500.000, un milion pe lună, îl dai afară? Nu, fiecare are rolul lui, locul lui şi fiecare se achită de un tip de sarcini”, adaugă Cătălin Boboc, preşedintele PNL Brăila.

Această extracotizaţie de 4.500 de lei per filială ar aduce în conturile partidului 200.000 de lei lunar, aproximativ 50.000 de euro. Dacă liderii de filiale vor reuşi să transpună aceste calcule în realitate, vechiul PNL ar putea scăpa de datoriile istorice în termen de un an-jumătate, doi, susţin surse din partid.

În paralel, filialele au primit termen ca până în noiembrie 2016 să-şi achite cotizaţiile restante către centru. În caz contrar, organizaţiile codaşe riscă să nu aibă nici un cuvânt de spus în desemnarea candidaţilor la parlamentare şi să se trezească cu oameni impuşi de la Bucureşti.

„S-a identificat şi un soi, să spunem, de sancţiune politică, în sensul în care posibilitatea de a propune candidaţi la diferite funcţii să fie retrasă filialelor care nu-şi plătesc aceste obligaţii. Domnule, nu pot exista în interiorul aceluiaşi partid, între oameni, între colegi, filiale de mâna întâi, filiale de mâna a doua sau filiale care-şi fac datoria şi filiale care nu-şi fac datoria”
, mai spune Cătălin Boboc, preşedintele PNL Brăila.

Nu toţi liderii liberali sunt de acord cu această sancţiune.

„Au fost colegi care au spus că ar fi bine să condiționăm libertatea de a-și desemna candidații pe listele parlamentare de achitarea cotizațiilor față de centru. Nu cred că se va lua, având în vedere că noi toți trebuie să respectăm statutul partidului”, mai spune Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare