Cu cine vrea PSD Hunedoara să ajungă în Parlament

Organizaţia judeţeană a PSD Hunedoara a depus miercuri la Biroul Electoral Judeţean de circumscripţie dosarele candidaţilor la alegerile parlamentare din acest an, între aceştia regăsindu-se preşedintele executiv al filialei, senatorul Cristian Resmeriţă, şi fostul ministru al Românilor de Pretutindeni, deputatul Natalia Intotero.

La Senat, lista PSD este deschisă de senatorul în funcţie Cristian Resmeriţă, urmat pe locul doi de consilierul judeţean Ion Bădin. Locurile trei şi patru sunt ocupate de fostul inspector general şcolar Maria Ştefănie, respectiv medicul Valeria Filimon, iar pe poziţia a cincea se află directorul Casei de cultură din Deva, Ciprian Roman.

La Camera Deputaţilor, lista de candidaţi este deschisă de către deputatul Natalia Intotero. Pe poziţia a doua se află deputatul Ilie Toma, iar pe locul trei senatorul în funcţie Viorel Sălan. Poziţia a patra este ocupată de Marius Heljiu, iar cea de a cincea de Ovidiu Olari. Lista este completată de Luminiţa Hurgoiu, Lucian Rus şi Gabriel Ionuţ Pârva.

„Echipa PSD a judeţului Hunedoara pentru Parlamentul României a intrat oficial în competiţia electorală cu oameni foarte bine pregătiţi profesional, cu experienţă în politică şi cu dorinţa de a face lucruri bune pentru români”, a declarat deputatul Ilie Toma.

La alegerile parlamentare din anul 2016, PSD Hunedoara a obţinut patru mandate de deputat şi două de senator. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Articole relationate

    Categorii populare