Vasile Dîncu vrea senator de Cluj

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a confirmat luni că va candida pe listele organizaţiei Cluj, pentru Senat.

El a afirmat că politica PSD este acum una de deschidere, de căutare a unor oameni credibili, recunoscuţi în comunitatea lor, context în care în ultima perioadă s-au înscris mai multe nume cu notorietate.

„Dacă foloseşti cuvântul „reformă” în România, lumea îşi scoate pistolul imediat, pentru că sună urât. Este vorba despre o politică pe care PSD o dezvoltă în viitor, în ceea ce priveşte resursele umane, deschiderea partidului pentru societatea civilă şi căutarea, aşa cum este normal, a unor oameni credibili. Unul dintre criteriile pe care le-am aprobat noi a fost cel a notorietăţii publice şi al încrederii publice. Este normal să avem într-un partid oameni de toate categoriile, dar în primul rând orice partid are nevoie de lideri care să fie recunoscuţi în comunităţile lor. (…) Voi candida pentru judeţul Cluj, la Senat”, a declarat Dîncu într-o conferinţă de presă la sediul PSD. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea să își pună avocatul Procuror General

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis luni Senatului...

    Expert militar ucrainean: Vom pierde un punct cheie in Donețk

    Situația de pe frontul din Ucraina rămâne extrem de...

    Președintele libanez refuză să se întâlnească cu Bibi

    Președintele libanez Joseph Aoun a declarat luni că va...

    Tomac anunță o parte din viitorii membri ai Guvernului

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a afirmat că Guvernul său...

    Articole relationate

    Categorii populare