FMI: Economia mondială va scădea dar nu cum se preconiza datorită ”puternicei recuperări” a Chinei. Și America revine

Fondul Monetar Internaţional (EFE) a estimat marţi o scădere a economiei mondiale de 4,4% în 2020, cu opt zecimi mai mică faţă de declinul de 5,2% calculat în iunie, datorită puternicei recuperări a Chinei, care va fi unica mare economie ce va creşte (1,9%), şi masivelor stimulente fiscale şi monetare stabilite în contextul pandemiei, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Aceste opt zecimi de îmbunătăţire, conform Perspectivelor Economice Globale ale FMI, se datorează şi importantei recuperări a economiei americane, pentru care noua estimare este de minus 4,3%, faţă de minus 8%, nivel estimat în iunie.

„Preconizăm în 2020 o recesiune mai puţin severă decât estimasem în iunie, dar încă puternică. În pofida faptului că economia mondială se recuperează, urcuşul va fi lung, dezechilibrat şi incert”, a afirmat Gita Gopinath, economist şef al FMI, în prezentarea raportului.

China va creşte cu 1,9 % anul acesta, faţă de 1% nivel anticipat în iunie, în timp ce Statele Unite ale Americii vor înregistra o scădere a PIB de 4,3% (cu 3,7% mai puţin faţă de estimarea din urmă cu patru luni).

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare