SCANDALUL ȘEFULUI OPCSB: Cazanciuc cere demisia premierului

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, susţine că premierul Ludovic Orban trebuie să îşi asume prin demisie, numirea în fruntea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor „a unui falsificator care să controleze tranzacţiile financiare ale României”.

„Să nu uităm că, începând cu luna ianuarie a acestui an, Oficiul are atribuţii de monitorizare şi blocare în timp real a tranzacţiilor financiare asupra cărora există suspiciuni de spălare de bani sau finanţare a terorismului. De ce s-a făcut o astfel de numire şi în ce măsură situaţia a afectat interesele şi parteneriatele strategice ale României? Numirea în fruntea unei instituţii cheie a statului român a unei persoane percheziţionate astăzi pentru fals intelectual reprezintă o problemă de securitate naţională”, a scris Cazanciuc, pe pagina sa de Facebook.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, au efectuat sâmbătă dimineaţa o percheziţie domiciliară în municipiul Râmnicu Vâlcea, la domiciliul declarat al unui funcţionar public, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente. Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcţie importantă în cadrul unei instituţii publice, activează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, iar în prezent deţine o funcţie publică de rang înalt”, a informat Poliţia Română.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Mass-media a relatat că funcţionarul public de rang înalt este Laurenţiu Baranga – preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Rusia trebuia să rămână in G8

    Președintele SUA, Donald Trump, consideră că Rusia ar fi...

    Germania vrea să facă pachetul de țigări 11,40 euro

    Țigările ar putea deveni semnificativ mai scumpe în Germania,...

    Serviciile secrete americane: Netanyahu vrea să arunce in aer acordul SUA-Iran

    Serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că premierul...

    Articole relationate

    Categorii populare