CORONAVIRUS înaintea meciului Craiova 1948-Rapid de sâmbătă de la Drobeta Turnu Severin: 2 jucători și 3 membri ai staffului de la Rapid, infectați

Doi jucători şi trei membri ai staff-ului tehnic ai echipei de fotbal Rapid Bucureşti au avut rezultate pozitive la testele COVID-19 făcute joi, a anunţat, vineri, clubul de liga a doua.

Meciul urmează să se dispute sâmbătă la Drobeta Turnu Severin.

Virgil Drăghia şi Rareş Lazăr sunt singurii jucători care au luat virusul, precizează clubul. Cei doi vor lipsi de la meciul cu FC U Craiova1948, de sâmbătă, din etapa a 7-a a ligii secunde, urmând a intra în izolare pentru 14 zile.

Un alt fotbalist rapidist infectat cu virusul este mijlocaşul Ştefan Pănoiu, care a fost testat pozitiv la în urma unui test făcut în cadrul acţiunii de pregătire de la naţionala U19, de la Snagov. Acesta a intrat în izolare pentru 14 zile, a anunţat, joi, FC Rapid.

Trei meciuri din această etapă a Ligii a II-a au fost amânate din cauza cazurilor de coronavirus, SCM Gloria Buzău – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, ASU Politehnica Timişoara – AFC Dunărea 2005 Călăraşi şi CS Aerostar Bacău – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Jandarmii mehedinţeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele U Craiova 1948 S.A. – F.C Rapid Bucureşti, din cadrul Ligii a II-a, ce se va disputa pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin pe data de 10 octombrie a.c., de la orele 20.45.

Chiar dacă acesta se va desfăşura fără spectatori, în contextul pandemiei cu COVID-19, jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei de fotbal pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

Datorită faptului că vor fi impuse restricţii rutiere şi pietonale în zona imediată arenei sportive, recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile stabilite de autorităţi.

Totodată, adresăm organizatorului şi staff-urilor auxiliare celor două echipe următoarele recomandări preventive:

– să aducă la cunoştinţa autorităţilor eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;

– să respecte măsurile de protecţie sanitară, dar şi de protejare a persoanelor din jur împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2;

– să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Hackeri cu legături cu Iranul susțin că au spart mailul șefului FBI

    Hackerii cu legături cu Iranul susțin că au reușit...

    Înaltă Curte vrea să ducă Guvernul in instanță

    Înalta Curte de Casație și Justiție a depus vineri...

    Comisarul european pentru Economie: Războiul din Iran un șoc pentru UE

    Amploarea și consecințele războiului împotriva Iranului au escaladat, Strâmtoarea...

    CJ Hunedoara cere demisia ministresei de la Mediu

    Consiliul Județean Hunedoara a demarat oficial procedurile pentru contestarea...

    Armata și liderul opoziției israeliene: Armata este la un pas de colaps

    Liderul opoziţiei israeliene a acuzat joi guvernul lui Benjamin...

    Americanii și israelienii au bombardat 120 de monumente istorice și culturale din Iran

    Numărul monumentelor istorice și culturale și al instituțiilor culturale...

    SUA au lansat peste 850 de rachete de croazieră Tomahawk asupra Iranului

    SUA au lansat peste 850 de rachete de croazieră...

    Extindere rețea de apă și canalizare în comuna Obârșia de Câmp, județul Mehedinți

    Primarul comunei Obârșia de Câmp, Marinela Dumitrele, a semnat...

    Articole relationate

    Categorii populare