Ungaria către Germania: ȘANTAJ

Ungaria consideră că noua propunere făcută de preşedinţia germană în exerciţiu a Uniunii Europene de a condiţiona viitorul ajutor al UE de respectarea statului de drept este ‘inacceptabilă’, a declarat marţi ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, într-o reacţie pe Facebook, citată de Reuters, transmite Agerpres.

Propunerea făcută săptămâna aceasta de către Germania, care asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a UE, constituie o modificare unilaterală a tratatelor fondatoare ale blocului comunitar, a apreciat Judit Varga. Aceasta, potrivit ministrului ungar, ar încălca statul de drept şi ar echivala cu un ‘şantaj’, consideră ea.

Germania a propus instituirea unei scheme care să condiţioneze accesarea fondurilor europene, inclusiv a resurselor din fondul de relansare, în valoare de 750 miliarde de euro, de respectarea statului de drept.

Declaraţia ministrului ungar al justiţiei intervine după ce mass-media au relatat marţi despre scrisoarea trimisă cu o zi înainte de premierul Viktor Orban preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a-i cere să o destituie pe vicepreşedinta CE, Vera Jourova, din cauza unor declaraţii ale acesteia pe care Budapesta le consideră ‘ofensatoare’. Orban – a cărui ofensivă împotriva Bruxellesului pe tema statului de drept intervine în ajunul unui raport privind respectarea statului de drept în UE – a spus că guvernul său va întrerupe toate contactele cu Jourova, care a calificat Ungaria drept o ‘democraţie bolnavă’ într-un interviu acordat vineri Der Spiegel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare