spot_img
2.2 C
București
vineri, decembrie 20, 2024
AcasăAnalizeUDMR a câștigat categoric CJ Mureș: PNL a pierdut 4 primării

UDMR a câștigat categoric CJ Mureș: PNL a pierdut 4 primării

-

Candidatul UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean, Peter Ferenc, se află pe prima poziţie, cu peste 50.200 de voturi, în timp ce candidatul PNL, Cristian Chirteş, ocupă poziţia a doua, cu peste 28.700 de voturi, potrivit numărătorii paralele efectuată de organizaţia liberală Mureş în 70% din secţiile de votare.

- Reclama -

Potrivit numărătorii paralele a PNL Mureş, efectuată în 403 secţii de votare din totalul de 570, candidaţii UDMR şi PNL sunt urmaţi de candidatul PSD, Dumitriţa Gliga, cu 18.300 de voturi, de candidatul independent Dorin Florea, cu 8.900 de voturi, şi de candidatul ALDE, Traian Bendorfean, cu 4.300 de voturi.

- Advertisement -

Preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, a anunţat că, în urma scrutinului de duminică, Uniunea a câştigat 40 de primării în judeţ, inclusiv cele ale municipiilor Târgu Mureş şi Reghin.

„Aş dori să mulţumesc alegătorilor care au obţinut aceste rezultate. Ceea ce este important, UDMR a reuşit nu numai să îşi păstreze funcţiile de primar din judeţ, ci a reuşit chiar să-şi întărească poziţia conducătoare în acest judeţ. În acest moment avem 40 de primari (din 102 unităţi administrativ teritoriale, n.r.) care au câştigat, dintre care 38 care au pornit ca şi candidaţi UDMR, iar doi independenţi care au fost susţinuţi de UDMR. Aici aş spune că am câştigat Târgu Mureşul, am câştigat Reghinul şi am câştigat Breaza, locuri în care de foarte mult timp nu am mai avut primar. Pe lângă aceasta, singurul loc unde am fi dorit, dar nu am reuşit să recuperăm, este Ghindari, unde a rămas primarul în funcţie”, a declarat Peter Ferenc.

- Advertisement -

Liderul UDMR Mureş a mulţumit pentru mobilizare echipei de campanie, candidaţilor UDMR, parlamentarilor şi europarlamentarului Vincze Lorant.

Potrivit numărătorii paralele a PNL, liberalii au obţinut 26 de primării, pierzând patru dintre acestea faţă de anul 2016.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img