ULTIMA ELUCUBRAȚIE DNA

Filmul „Undeva la Palilula”, regizor Silviu Purcărete, producător Tudor Giurgiu,  finanțat prin concurs de Consiliul de Administrație al CNC în 2009, –  predat cu întârziere  față de termenul contractual și decretat, din această cauză,  prejudiciu de către DNA -, a primit de la succesorul fostului director general E. Șerbănescu, în 2014, ultima tranșă de credit rămasă restantă. 

Totuși DNA îi impută costul filmului lui E. Șerbănescu, care a plecat din instituție în iunie 2013.Reamintim că actul de acuzare pretinde că așa-zisul prejudiciu s-ar fi transformat în „foloase necuvenite” pentru producător, cu toate că nici în contabilitatea CNC și nici în cea a producătorului Libra Film nu există niciun prejudiciu, respectiv niciun „folos necuvenit”. 

DNA șterge cu buretele realitatea existenței filmelor și inventează o alta, un univers al absurdului, demn de Kafka sau Eugen Ionescu, în care filmele se evaporă, se aneantizează după dorința de a fabrica dosare a procurorilor – sau după ordinul primit. Filmul, selectat oficial la festivalurile de la Karlovy Vary 2012, East End Film Festival UK 2012,  International Antalya Golden Orange 2012, Valladolid International Festival 2012,  Black Nights Talin Festival 2012, Making Waves New York 2012, Wurzburg Festival 2012, și premiat la South-East European Film, Los Angeles 2013, pentru „Cel mai bun debut de lung metraj”, urmează, potrivit legii, să intre în 2022 în patrimoniul național. 

Ca de altfel toate celelalte 39 de filme – dintre care nu mai puține decât 34 selectate și premiate la festivaluri internaționale – produse prin hotărârile C.A. al CNC, în urma concursurilor, dar incriminate  fabulatoriu de DNA ca fiind prejudiciu din cauză de predare cu întârziere, invenție pentru care Eugen Șerbănescu este acuzat –  după 7 ani de la plecarea din instituție și tot atâtea controale ale Curții de Conturi care nu au semnalat niciun prejudiciu – de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, având bunurile mobile și imobile sechestrate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare