Emiratele Arabe Unite nu mai boicotează Israelul

Emiratele Arabe Unite (EAU) au abrogat o lege privind boicotarea Israelului după ce cele două ţări au anunţat la jumătatea lui august normalizarea relaţiilor lor, a anunţat sâmbătă agenţia de presă oficială Wam din EAU, relatează AFP.

Preşedintele EAU, şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, a abrogat printr-un decret „legea federală nr. 15 din 1972 privind boicotarea Israelului şi sancţiunile care decurg de aici”, a relatat Wam.

„Va fi permis să se introducă, să se schimbe şi să se deţină bunuri şi produse israeliene de orice tip în Emirate şi să fie comercializate”, precizează decretul.

Acordul de normalizare în Abu Dhabi şi statul Israel, anunţat pe 13 august de preşedintele american Donald Trump, a fost denunţat ca „o lovitură de cuţit” în spatele palestinienilor şi a fost mai mult sau mai puţin bine primit de capitalele arabe, notează AFP.

Acest acord face din EAU prima ţară din Golf şi a treia ţară arabă care stabileşte relaţii cu Israelul după Egipt (1979) şi Iordania (1994).

Companiile şi persoanele private din Emirate pot acum încheia acorduri cu companii şi persoane rezidente în Israel, a indicat Wam, subliniind că această decizie vizează „sporirea cooperării comerciale şi diplomatice cu Israelul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Articole relationate

    Categorii populare