- Reclama -
De Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Un fenomen foarte interesant se petrece de puțin timp încoace: monosilabicul Klaus Iohannis a devenit, brusc, foarte vocal în relația cu media; conferințele de presă se țin lanț, culmea, exact în perioada în care președintele avea motive reale să o lase mai moale. Talk showurile TV se fac online, iar Iohannis, culmea se vede live cu ziariștii. Ce să se ascundă, oare, în spatele limbariței prezidențiale? Ceva nu prea onorant pentru presă, cutezăm a crede.
Să dăm cuvîntul datelor oficiale de pe siteul administrației prezidențiale:
De la alegerea sa ca președinte, în 2014, pînă în octombrie 2015, Klaus Iohannis a avut doar 6 conferințe de presă, extrem de puțin pentru un politician cvasi-necunoscut marelui public, cu excepția sibienilor. Românii aveau un președinte, dar știau foarte puține despre el, mai ales că Iohannis fusese foarte discret și în campania electorală, ne amintim.
În 2016, însă, a început marea relaxare: zero conferințe.
În 2017, una singură, comună cu președintele Franței, Emmanuel Macron, în luna august.
În 2018, zero conferințe.
În 2019, trei conferințe de presă, toate trei comune: cu Jean Claude Juncker, cu Donald Tusk și cu președintele Slovaciei, Andrej Kiska.
În 2020, prima conferință are loc în aprilie, la o lună și jumătate de la declararea stării de urgență. Eveniment în premieră istorică, dar care nu meritase onoarea unei conferințe de presă.
Ei bine, după o pauză de vreo trei luni, începe tăvălugul: din 29 iulie pînă ieri, deci mai puțin de o lună, Iohannis apare în cinci conferințe de presă(!!!).
De la prima alegere pînă pe 29 iulie a.c., mai mult de cinci ani și jumătate, Iohannis a avut șapte conferințe pe cont propriu; din 29 iulie pînă azi a susținut cinci, într-un moment în care, repetăm, interviurile se fac prin zoom, parlamentul lucrează online, o droaie de instituții de stat și-au trimis angajații să lucreze de acasă șamd.
De ce s-a activat brusc președintele?
O primă ipoteză – agitație electorală pe motiv că urmează două rînduri de alegeri -, pică din start cu brio: Iohannis nu s-a întrebuințat nici măcar cînd a avut, el însuși, alegeri, anul trecut, ori în 2016, la localele și parlamentarele pe care partidul său le-a pierdut catastrofal.
Că se plictisește în pandemie, iar nu e o ipoteză viabilă, Iohannis e specializat în dispariția și nu în apariția în prim plan. Clar că știe cu ce să-și umple timpul.
Ar mai rămîne o variantă și pe ea am miza și noi: Klaus Iohannis a descoperit că presa nu mai e un pericol pentru augusta sa persoană.
Președintele e praf în materie de relații cu mass-media. Pe cînd era primar al Sibiului recunoștea el însuși că nu dă interviuri decît exagerat de rar și promitea public să facă ceva în privința asta. Nu a făcut.
În anul electoral ne amintim marele scandal al interviului dat unei televiziuni în care s-a speculat că ar fi avut cască în ureche pentru a i se sufla răspunsurile. Alt caz celebru a fost un interviu dat, în februarie 2015, marelui ziar american The New York Times, care nu a mai apărut niciodată – situație unică, probabil, ținînd cont că intervievatul era președinte de țară – pentru că, se aude, materialul era complet plat de la un capăt la altul.
Ne mai amintim și cum președintele a dat doar vreo 3-4 interviuri TV în mandatele sale, dintre care trei unei ziariste săsoaice, membre a FDGR, prilej să scriem nu demult, ironic, că Iohannis își aduce ziariști de acasă.
Mai pe scurt, Iohannis evită presa instinctiv, dintotdeauna, pentru că știe că e foarte slab în confruntările cu jurnaliștii. Nu are verb, nu are vervă, nu are umor, totul dublat de o lentoare a frazării care a născut teoria că omul gîndește în germană și e nevoit să-și traducă ideile în română mai înainte de a le slobozi.
Și iată că de cîteva săptămîni, brusc, se schimbă totul și președintele începe să dea piept săptămînal cu ziariștii.
Pentru că, așa cum scriam mai sus, Iohannis a descoperit că presa nu (mai) e atît de incomodă pe cît credea.
De cinci conferințe de presă încoace asistăm la spectacolul unor întrebări cumințele, puse de ziariști timorați de-a gata, multe dintre ele de-a dreptul ”servite” prin înțelegeri prealabile, și fără curajul de a reacționa în fața unor răspunsuri tembele.
Președintele era cunoscut că, de regulă, impune maxim două întrebări per jurnalist (nu l-a întrebat niciunul, vreodată, unde se grăbește, mai ales cînd conferințele lui de presă sunt atît de rare); mai nou, ziariștii se limitează, ei înșiși, la o singură întrebare, ca să nu-l surmeneze pe domnul președinte.
Chiar și cînd el însuși pare surprins de asta: ”Înțeleg că ați epuizat întrebările din această seară. Vă mulțumesc tuturor și vă doresc să fiți sănătoși!”
Cînd vreunul se încăpățînează, totuși, să vină cu încă o întrebare, e pus imediat la punct: ”Acum cred că suntem la următorul jurnalist. Mulțumesc!”.
Un exemplu de ”cumințenie” gazetărească, ieri: întrebat dacă va cere demisia ministrului Internelor, avînd în vedere imaginile apărute în spațiul public cu șefi ai Poliției la întâlniri și negocieri cu membri ai clanului Duduianu, președintele României și al CSAT dă un răspuns incredibil. ”Cred că aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză”.
Nicio reacție din partea ziaristului, vine prompt o altă întrebare despre cu totul altceva.
În 10-15 cuvinte seci președintele țării a fentat una dintre cele mai grave chestiuni ale momentului.
Am mai avut, zilele trecute, gafa de acum celebră cu ”giratul” și ”giroscopul”. Drăcia-dracului, fix organul de presă al cărui reprezentant a pus întrebarea buclucașă nu a suflat o vorbă despre răspunsul prezidențial de tot rîsul:
”Ambasadorul SUA v-a apreciat eforturile de a curăța România de baronii roșii și de moștenirea lor coruptă. De ce ați girat racolările primarilor de la PSD la PNL?
Nu le-am girat, dimpotrivă. Și săptămâna trecută m-am exprimat franc, împotriva traseismului politic. Acea parte din întrebare mi se pare tendențioasă. Eu sunt împotriva traseismului politic. Iar acei primari și parlamentari care au trecut de la un partid la altul, nu trebuie să-mi explice mie de ce au făcut-o, dar fiecare dintre ei trebuie să-i explice propriului electorat de ce au trecut dintr-o parte în alta” scrie G4media.ro.
Partea cu giroscopul a căzut la montaj.
Pe siteul președinției, culmea, textul nu a fost cenzurat.
De ce s-a cumințit presa în relația cu Klaus Iohannis?
Nu știm, supozițiile pot fi multe. Avem miluirea guvernamentală de zeci de milioane de euro, avem patroni de presă cu averea sub sechestru, alții condamnați cu suspendare pe bază de varii înțelegeri șamd.
Cert e că această cumințire i-a dat curaj președintelui și, din dispărutul de serviciu, a ajuns să cheme presa la Cotroceni pentru a spune nimic, de regulă.
Cu ritmul ultimelor săptămîni, Iohannis nu doar că și-a surclasat propriul palmares de după 2014, dar are șanse să-l bată și pe cel al palavragiului său predecesor Traian Băsescu. Apă de ploaie, dar servită des.
- Advertisement -
