Româncă scoasă la produs în Spania de soț și socrii: Trebuia să aducă 300 de euro pe zi, altfel muncea și în weekend

Poliția spaniolă din zona Costa Blanca a arestat un cuplu care obligau o româncă să se prostitueze. Cei doi soți, de 45 și 47 de ani, sunt tot din România, iar victima era chiar nora lor, scrie Ziarul Românesc din Spania.

Soțul femeii era și el implicat în afacere, deși acesta nu se afla în Spania atunci când părinții săi au fost arestați, scrie euroweeklynews.com.

Investigația a început atunci când poliția a descoperit că o femeie era forțată să se prostitueze în Spania și în Germania de către soț și părinții acestuia.

Oamenii legii au aflat că femeia era obligată să le dea acestora banii pe care îi câștiga, fiind și agresată fizic de aceștia de mai multe ori.

Victima era dusă de soțul ei în diverse locuri, unde era obligată să se prostitueze. Asta însemna case private, străzi populare cu lucrătoare sexuale, iar dacă soțul său nu era acolo, o acompania socrul ei. Femeia era silită să le plătească câte 300 de euro pe zi, de luni până vineri.

Dacă nu reușea să facă rost de acești bani în acest interval, trebuia să lucreze și în weekend.

Poliția a mai descoperit că victima era forțată să se prostitueze fiind șantajată de familie că i se va lua fiica în cazul în care nu se supune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare