”COVID-19: Un test pentru războiul biologic”

Cotidianul italian Il Giornale titrează – „COVID-19: Un test pentru războiul biologic”, transmite RFI.

Nu este afirmația unui așa-zis „conspirator”, ci a unuia dintre cei mai cunoscuți și mai respectați medici ruși, profesorul Leonid Roshal, președintele Institutului de Cercetare pentru Chirurgie Pediatrică, intervievat de revista „Forbes„.

„Când analizez situația actuală, înțeleg că este un test pentru războiul biologic”, a explicat medicul rus. „Nu spun că acest virus a fost creat de om, dar acesta este un test al puterii sistemului sanitar, inclusiv al apărării biologice a țării”, a subliniat Roshal. În Uniunea Sovietică, „sistemul de apărare biologică era la nivel înalt, iar chinezii l-au copiat pentru a-l construi pe al lor”, a amintit Leonid Roshal în „Forbes”.

Potrivit cunoscutului expert rus, odată cu urgența sanitară, a devenit clar pentru toți că lumea „nu numai că nu era pregătită pentru o pandemie”, dar nici „pentru o epidemie”. Toate țările au suferit din cauza lipsei de „măști și costume de protecție la declanșarea epidemiei. Iar medicii, ca și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au tratat oamenii fără echipamentul de protecție adecvat”, a amintit Roshal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nereguli financiare importante in cheltuielile UE

    Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat...

    Euronews Albania: Coldea ar putea fi pus sub acuzare

    Televiziunea Euronews Albania a acordat azi un spațiu important unei...

    Cu cât vor creste prețurile la energia electrică

    Preţul mediu al ofertelor de energie electrică pentru populaţie...

    Primul scandal al Sorinei Matei in TVR: Porsche-ul de împrumut

    Noul director general interimar al Societății Române de Televiziune,...

    Articole relationate

    Categorii populare