Tomac: Barna a votat pentru socrul lui Ponta și Bădălău

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că la alegerile locale PMP va prezenta candidaţi proprii şi va cere românilor, din nou, încrederea.

„PMP este un partid pe propriile picioare, trecut prin toate competiţiile obţinând validări din partea cetăţenilor şi la alegerile acestea locale vom merge singuri în toate localităţile, în toate judeţele, vom cere românilor din nou încrederea. Deocamdată, suntem în această situaţie, sperăm să nu ajungem pe punctul să fie anulate alegerile sau amânate din nou, pentru că sănătatea este mai importantă pentru noi decât alegerile, dar, dacă va exista competiţie, democraţia trebuie respectată şi în viaţa politică partidele se validează prin vot, prin urmare şi noi ne vom prezenta cu cei mai buni candidaţi în toate localităţile şi judeţele din ţară”, a spus Tomac.

În legătură cu o eventuală colaborare post-alegeri, preşedintele PMP a precizat că este exclusă o alianţă de stânga, însă alte opţiuni rămân deschise.

„Atât timp cât toate partidele fac, au făcut alianţe cu toate partidele, orice opţiune rămâne deschisă. Pentru noi este exclusă o alianţă de stânga. Dar unele partide pretinse anti-PSD fac înţelegeri cu PSD-ul pe faţă, uitaţi-vă cum a votat domnul Barna, de exemplu, pentru socrul lui Ponta la Curtea de Conturi sau pentru Bădălău care înjura diaspora. Noi vom face totul la vedere”, a susţinut Eugen Tomac

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tâlharul Coldea

    Coldea, telefonul și reflexul vechi al puterii care nu...

    Marilena Rotaru despre Odiseea: Mă îngrozesc!!!

    Aud și văd tot felul de opinii despre filmul...

    Trump vrea să lovească in Mali, dar va intra in coliziune cu Rusia

    Statele Unite iau în considerare atacul asupra grupării Jamaat...

    Una din trei mașini hibride plug-in vândute în Europa este o marcă chinezească

    Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o...

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților după...

    Articole relationate

    Categorii populare