O înscenare DNA în 19 acte demascată la Înalta Curte

Prim-procurorul suspendat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, Gligor Sabău, se poate întoarce la muncă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, l-a achitat definitiv, luni, în dosarul procurorilor DNA Oradea în care a fost acuzat de19 fapte de corupţie sau asimilate celor de corupţie, scrie ebihoreanul.ro.

Potrivit soluţiei postate, pe scurt, pe portalul instanţei, completul de judecată a desfiinţat sentinţa dispusă pe numele magistratului de Curtea de Apel Oradea, care îl condamnase la 4 ani de detenţie şi, rejudecând cauza, a dispus achitarea lui Sabău pentru toate cele 19 capete de acuzare. În cazul acuzaţiilor de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale) respectiv fals în declaraţii, instanţa a stabilit că faptele nu există. Pentru toate celelalte 10 capete de acuzare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală. 

În aceeaşi cauză, Înalta Curte i-a achitat atât pe colega magistratului, procurorul Adriana Ardelean, trimisă în faţa instanţei pentru abuz în serviciu, dar şi pe cumnatul prim-procurorului, omul de afaceri Dinu Lupaş, judecat pentru influenţarea declaraţiilor. 

Pe de altă parte, Înalta Curte a lăsat nesoluţionate acţiunile civile exercitate de părţile civile Ocolul Silvic ”Codrii Beiuşului” RA, respectiv Consiliul Local Beiuş şi a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit de DNA asupra bunurilor imobile şi mobile deţinute de cei doi procurori. 

Din nou la serviciu, salarii restante de peste 800.000 de lei

Cea mai înaltă instanţă din ţară a reţinut, în soluţia pronunţată, şi faptul că prim-procurorul Beiuşului a fost reţinut pe 16 decembrie 2015, arestat preventiv vreme de 3 luni în perioada 18 decembrie 2015 şi 12 februarie 2016, iar ulterior, până pe 28 iulie 2016, a fost plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care, acum, a fost declarat nevinovat. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Modele de inteligență artificială au încercat să înșele oamenii

    Institutul Britanic pentru Securitatea Inteligenței Artificiale (AISI) a anunțat...

    Într-o comună cu mulți urși se va tăia iluminatul public

    Primăria comunei Vintilă Vodă a anunțat întreruperea iluminatului public...

    FNGCIMM vine cu o soluție nouă pentru companii: finanțare garantată pentru carburant și transport

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 13% în primele 6 luni din 2026

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,95%, în primul...

    Un senator democrat a blocat proiectul de lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei

    Senatorul democrat din Georgia, Raphael Warnock, a blocat examinarea...

    Articole relationate

    Categorii populare