Ministrul german de finanțe prins în frauda de proporții de la Wirecard

Ministrul de finanţe german Olaf Scholz era vineri sub focul criticilor, după publicarea unui raport ce relevă că el avea cunoştinţă încă de anul trecut de unele suspiciuni privind societatea germană de plăţi electronice Wirecard, intrată în insolvenţă în urma unui scandal de fraudă, relatează AFP conform Agerpres.

Raportul trimis joi parlamentului german consemnează că Ministerul de Finanţe a fost informat pe 19 februarie 2019 asupra faptului că organismul de reglementare financiară BaFin ”investiga suspiciunile de încălcare a interdicţiei de manipulare a pieţelor” în cazul acestei companii.

Conform documentului, întocmit chiar de Ministerul german de Finanţe, Olaf Scholz ştia că ”BaFin investiga în toate direcţiile”.

Scandalul avea să izbucnească public un an şi jumătate mai târziu, în iunie 2020, când s-a descoperit un fals în conturile procesatorului de plăţi online, alimentate cu o sumă de 1,9 miliarde de euro care în realitate nu există.

Raportul, dezvăluit de ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, l-a adus pe ministrul social-democrat sub presiunea opoziţiei care consideră că guvernul condus de Angela Merkel ar fi trebuit să acţioneze mai devreme pentru a evita scandalul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miza excluderii lui Vlad Popescu Piedone

    Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a confirmat că el...

    Cum fug serviciile de informații franceze și germane de spionajul american prin inteligența artificială

    Serviciile de informații franceze au abandonat serviciile companiei americane...

    Zelenski vrea să stabilească pacea cu Putin înainte de începerea iernii

    La summitul G7 din Franța, președintele ucrainean Volodimir Zelenski...

    Vucic acuză un război hibrid dus de Muntenegru împotriva Serbiei

    Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat astăzi că nu...

    Cum își bate joc România de un sector strategic

    Transportul feroviar reprezintă una dintre cele mai eficiente şi...

    Bolo a concediat de la stat, dar majoritatea din Educație

    Guvernul condus de premierul Bolojan a eliminat 30.600 de...

    Deputatul AUR Mohammad Murad anunță că va vota guvernul Veștea

    Mohammad Murad, deputat AUR, a anunțat marți că va...

    Articole relationate

    Categorii populare