spot_img
16.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeDupă ce a umplut Ungaria cu autostrăzi, Guvernul de la Budapesta vrea...

După ce a umplut Ungaria cu autostrăzi, Guvernul de la Budapesta vrea aeroporturi în orașe pentru stimularea investițiilor

-

Guvernul Ungariei doreşte ca toate oraşele mai mari ale ţării să fie accesibile cel puţin cu aeronave mici, un lucru care în Europa de Vest este la ordinea zilei şi care are strânsă legătură cu stimularea investiţiilor, a spus secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, din partea Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, vineri, la Székesfehérvár, transmite agenția maghiară de știri MTI.

În cadrul adunării generale a Asociaţiei Municipiilor din
Ungaria, Levente Magyar a vorbit despre faptul că stâlpul pe care
se bazează economia maghiară este reprezentat de reţeaua
municipiilor, motiv pentru care guvernul doreşte să coopereze mai
strâns cu liderii locali, în vederea dezvoltării acestora.
Secretarul de stat le-a solicitat primarilor să întocmească planuri
de dezvoltare a unor aeroporturi sau să le predea ministerului pe
cele existente.

- Advertisement -

La 100 de ani de la Trianon ar trebui analizat şi care sunt
investiţiile şi proiectele transfrontaliere în domeniul
transporturilor care ar putea fi implementate în următorii ani, a
adăugat secretarul de stat.

Károly Szita, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din Ungaria
a vorbit despre faptul că, în ultimele trei luni, marile oraşe
maghiare au primit un ajutor uriaş din partea guvernului în
domeniul dezvoltării şi stimulării economice. În aceste oraşe
trăiesc două milioane de oameni, care produc peste o treime din
PIB, a mai adăugat.

- Advertisement -

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img