Afacerea măștilor de la București și cum am ajuns o boarfă batjocorită de ruși și nemți pe centura Chișinăului CONTROVERSA ZILEI de Andrei Bădin

de Andrei Bădin

Afacerea UNIFARM are mai multe chei. Cheia penală nu o comentez deocamdată (justiția ar trebui să își facă treabă). A doua cheie e jocul lui Sică, Cîțu și a camarilei galbene în afacere. Dar a treia cheie face praf interesele strategice românești și ne lasă în curul gol pe centura Chișinăului.

O parte din produsele contrafăcute luate de UNIFARM au ajuns în Republica Moldova duse de miniștri cheie din Guvernul de la București. S-a dorit o operațiune de imagine pe fondul în care Ungaria joacă din ce în ce mai mult și mai inteligent la Chișinău.

Una din ”operațiuni” a avut o scenă șocantă;:Renato Usatîi, primarul din Bălți (acuzat că e omul Moscovei, fratele doamnei care l-a ”găzduit” pe Klaus Iohannis în campania din 2014) le-a dat asistenților și doctorilor români câte o mie de dolari. A mai promis și un curcan la plecare. După ce imaginile video au apărut în presa din România s-a ”returnat” cadoul. Propaganda rusă a râs cu lacrimi de prostia românescă. Operațiunea românească a fost condusă de trei miniștri: Aurescu, Ciucă și celebrul Neluțu de la Sănătate.

A urmat un al doilea transport spre Moldova. Băgat sub un pod de la marginea Chișinăului în timp ce televiziunile moldovenești transmiteau în direct sosirea unui transport aerian sponsorizat de ruși și chinezi. De data asta în fruntea convoiului a fost și ministrul Vela.

Acum frații noștri moldoveni au aflat că le-am ”dăruit” produse contrafăcute din care guvernanții de la București au făcut ciubuc. Taman în precampania electorală prezidențială la Chișinău și pe filiera unui personaj școlit la Academia SRI. Iar tema va fi exploatată din plin: ”frații” români au luat câte o mie de dolari de la Usatîi, ne-au dat măști contrafăcute, sunt corupți și ne păcălesc.

”Tema” nu e nouă. În timpul când Basarabia era românească teoria propagandei ruse și nu numai era că ”frațele” cel mare trimite hoții și proscrișii de la București să conducă provincia și că, de fapt, îi privim ca fiind niște rude sărace și îi exploatăm. Această idee se poate regăsi și astăzi în unele cercuri din Moldova, iar politica de la București face ca melodia să devină din nou un hit.

De ce suntem prinși de fiecare dată în fundul gol la Chișinău?

Pe vremuri Plahotniuc îi înregistra pe politicienii români în barurile sale din Chișinău. Le livra fetițe, uneori și mălai, și îi șantaja. Și așa și-a câștigat influența la București.

Apoi a început cafteala serviciilor românești în Moldova: SRI a vrut să facă praf SIE. Germania a jucat acolo cu rușii și austriecii și noi am rămas ca de obicei de căruță.

Și așa am ajuns azi: când ne prind pe acolo rușii și nemții ne lasă în curul gol și ne batjocoresc pe marginea șanțului ca ultima boarfă de pe centură.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Articole relationate

    Categorii populare