Australia a schimbat numele unui munte: Leopold al Belgiei a fost un ”tiran malefic” și a ”ucis congolezi”

Autorităţile australiene au redenumit vineri lanţul muntos Regele Leopold din nord-vestul ţării pentru ca acesta să nu mai poarte numele monarhului belgian (1835-1909) şi astfel să fie ştearsă referirea la un „tiran malefic”, informează AFP conform Agerpres.

Oficialii statului australian Australia de Vest au precizat că acest lanţ muntos lung de 600 de kilometri din regiunea Kimberley, care în 1879 a primit numele regelui belgian, va fi de acum cunoscut sub numele de lanţul muntos Wunaamin Miliwundi.

„De ani de zile am fost deranjat de faptul că o regiune extraordinară din Australia de Vest este numită în onoarea unei persoane considerată de cei mai mulţi drept un tiran malefic”, a declarat ministrul Teritoriilor, Ben Wyatt, care se află, de asemenea, la conducea portofoliului pentru problemele comunităţilor aborigene.

În Belgia, moartea lui George Floyd, afro-americanul omorât de un poliţist alb la Minneapolis, în SUA, a redeschis dezbaterea despre violenţele din perioada colonială în Congo şi despre rolul foarte controversat al regelui Leopold al II-lea, acuzat de uciderea a milioane de congolezi.

Numeroase statui reprezentându-l fostul suveran au fost vandalizate în toată ţara, fiind acoperite de vopsea roşie care simbolizează sângele vărsat de congolezi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare