RFI: România, un butoi de pulbere pe plan social?

Pandemia a creat peste tot în lume tensiuni sociale, chiar dacă nu întotdeauna direct legate de măsurile luate de autorități pentru a combate răspândirea COVID 19. Frustrările populației au avut nevoie de această scâteie pentru a lua foc. Ce se întâmplă însă în România?, transmite RFI.

Și în România perioada petrecută de oameni în izolarea impusă de starea de urgență a agravat frustrările, o spun la RFI sociologul Barbu Mateescu și liderul sindical Petru Dandea.

Ca orice dezastru sau eveniment istoric, pandemia a accentuat clivajele sociale care întotdeauna au dus fie la proteste violente, fie la răsturnări de regim. Și în România, spune vicepreședintele Blocului Național Sindical, măsurile impuse de pandemie – chiar dacă necesare – au agravat problemele economice și de aici riscul apariției unor tensiuni sociale.

Un exemplu: în această toamnă riscăm să vedem în stradă pensionarii, crede Petru Dandea, aceasta dacă guvernul nu va majora cu imposibilul procent de 40 la sută pensiile.

Și sociologul Barbu Mateescu este de părere că generația 40 de ani și peste, decrețeii, dar și generațiile de după, care au mai prins câțiva ani de comunism, ar putea ieși în stradă, cunoscută fiind atitudinea față de autorități. Alte categorii ar fi chiar sindicatele, spune Petru Dandea, care admite la RFI că majoritatea oamenilor afiliați BNS au cerut să se iasă în stradă în ciuda restricțiilor și am putea așadar avea proteste în această toamnă.

În fine, în opinia lui Barbu Mateescu mai există și alte categorii grav afectate: este vorba de persoanele care au venit la muncă la oraș, care și-au pierdut joburile și care ar putea la un moment dat să protesteze dacă situația nu se va îndrepta.

Deloc de neglijat ar fi și vectorii de opinie, mai spune Barbu Mateescu: este vorba de acei influenceri, falși ideologi de pe rețelele de socializare și agenți provocatori care ar putea induce populației un apetit pentru a ieși în stradă invocându-se teorii conspiraționiste. Dar, mai crede sociologul clujean, de notat că în România este destul de greu să mai protestezi acum, pentru că puterea pare fragmentată și este greu să dai vina precis pe X sau Y pentru ceea ce se petrece. Și atunci? Atunci oamenii își vor descărca nervii la urne, cea mai facilă metodă de a protesta, mai spune Barbu Mateescu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare