spot_img
16.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăAnalizeReportaj Radio France demontează acuzațiile Guvernului: Cei mai vinovați sunt românii care...

Reportaj Radio France demontează acuzațiile Guvernului: Cei mai vinovați sunt românii care merg la mare și la munte, ne mai spun autoritățile. Și dacă totuși nu e chiar așa?

-

Populația e de vină pentru creșterea numărului de îmbolnăviri cu Covid-19. Asta ne tot transmite Guvernul de câteva zile. Cei mai vinovați sunt românii care merg la mare și la munte, ne mai spun autoritățile. Și dacă totuși nu e chiar așa?, este subiectul unui reportaj al secției române de la Radio France Internationale.

REPORTAJUL RFI:

- Advertisement -

Am mers pe final de iunie cu familia la mare, la Mamaia. Trebuie spus că CFR-ul nu ne-a ajutat prea mult să respectăm regulile de siguranță sanitară. De fapt, CFR-ul nu ne-a ajutat, punct.

Mai întâi, am vrut să cumpărăm online biletele pentru Constanța. Nu am putut. Motivul: gratuitatea pentru copii nu se acordă online! Așa că am înfruntat căldura de afară și ne-am dus la o agenție CFR, să luăm bilete clasice. Nu am putut nici de data asta. Funcționara de la ghișeu ne-a spus că am venit prea devreme și nu ne poate da bilete dus-întors. Ne-a recomandat să revenim după câteva zile…

- Advertisement -

Când am plecat din Gara de Nord, trenul care avea doar patru vagoane era plin. Aerul condiționat din vagonul nostru bineînțeles că nu funcționa. I-am semnalat problema controlorului, care s-a dus apoi și a butonat ceva pe un panou de comandă de lângă toaletă. L-am urmărit cu privirea. După câteva secunde de butonat, omul a început să se scarpine în cap nedumerit. Mi-am dat seama că e depășit de situație. Și-a dat seama și el. Prin urmare, soluția lui a fost să deschidă singurele două gemulețe din capetele opuse ale vagonului. Evident că nu intra nici un pic de aer de afară. În vagon, toropeală mare. Cu toate astea, toți pasagerii purtau regulamentar masca de protecție, semn că au luat în serios regulile impuse de autorități.

Surpriza de pe litoral

Când am ajuns la mare, am avut marea surpriză să constatăm că mai toate terasele pe unde ne-am perindat respectau regulile stabilite prin lege sau ordin de ministru. Toți chelnerii care ne-au servit purtau mască de protecție. Ba chiar la un moment dat, când ne-am așezat la o terasă, primul lucru pe care l-a făcut ospătarul înainte să ne ofere meniurile a fost să curețe masa cu o soluție dezinfectantă.

Am fost de asemenea foarte surprinși să vedem că la toate terasele de pe lunga faleză din Mamaia mesele erau distanțate regulamentar. În plus, la ieșirea de la toalete exista peste tot unde am mers cu familia un dispenser cu dezinfectant pentru mâini.Terasă din Mamaia, la orele serii, vedere din telegondolă (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Terasă din Mamaia, la orele serii, vedere din telegondolă (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)

La mese erau de regulă două-trei, poate chiar patru persoane, în orice caz în limitele impuse de autorități. Ca să fiu sincer până la capăt, trebuie să spun că am văzut la două terase diferite câte o masă la care erau în jur de zece persoane. Dar ca să fie clar, asta era excepția, nu regula, așa cum lasă de înțeles unii miniștri din Guvernul Orban.

Distanțarea de pe plajă

Surprizele nu s-au oprit aici. Pe plajă, am constatat cu oarecare uimire că șezlongurile nu mai sunt înghesuite, cum eram noi obișnuiți în anii de dinaintea pandemiei Covid-19. De data asta, între perechile de șezlonguri era o distanță de un metru și jumătate, poate chiar doi, atât în stânga și în dreapta, cât și în față și în spate.Șezlonguri pe o plajă din Mamaia, într-o dimineață din cursul săptămânii (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Șezlonguri pe o plajă din Mamaia, într-o dimineață din cursul săptămânii (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)

În plus, băieții care ne aduceau saltelele pentru șezlonguri ne întrebau de fiecare dată dacă vrem ceva de la barul de pe plajă, pentru a evita astfel deplasarea turiștilor. De altfel, tot ei încercau să mențină plaja curată, adunând gunoaiele lăsate în nisip de unii turiști certați cu bunul simț. Angajații nu s-au atins însă de o pereche de chiloți (?!) lăsată pe plajă de cineva și care a rămas acolo aproape tot sejurul nostru… Aceiași băieți cu șezlongurile mai adunau din când în când algele aduse la mal de apa agitată a mării.

Am văzut de asemenea cum la orele serii, un angajat dezinfecta minute bune șezlongurile adunate de pe plajă.

Altfel spus, comercianții și administratorii plajelor și-au dat silința să respecte regulile impuse de Guvern. Problema e cu unii turiști, care-și mutau șezlongurile de colo-colo sau cu clienții care intrau în minimarketuri fără mască de protecție. Dar și aici trebuie spus și e foarte important de remarcat că numai unii încălcau regulile, nu majoritatea turiștilor, așa cum lasă greșit să se înțeleagă unii responsabili ai statului.

Un lucru esențial: în cele opt zile de concediu la Mamaia, nu am văzut picior de polițist pe faleză! Faleză unde seara bineînțeles că era multă lume. Unii turiști lăsau puhoiul să treacă, alții nu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img