Comisia Europeană deschide procedura de infringement pe igiena produselor alimentare din România

Comisia Europeană a trimis joi României o scrisoare de punere în întârziere cu privire la excluderea unor livrări de produse de origine animală de la respectarea Regulamentului nr. 853/2004 privind stabilirea unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de acest tip, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar citat de Agerpres.

Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.

Scrisoarea vizează şi nerespectarea de către România a unor prevederi din Regulamentul nr. 178/2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei în domeniul alimentar precum şi din Regulamentul nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare.

În plus, Comisia precizează că normele româneşti de igienă se aplică şi produselor care sunt supuse liberei circulaţii pe piaţa internă, respectarea lor este obligatorie şi le conferă prezumţia de conformitate cu obligaţiile impuse de legislaţia UE. „Normele naţionale privind igiena produselor alimentare ar fi trebuit comunicate în faza de proiect, potrivit Directivei 2015/1535, pentru a permite Comisiei să evalueze compatibilitatea lor cu legislaţia UE. Eşecul de a comunica aceste norme constituie o încălcare a obligaţiilor de notificare prevăzute la articolul 5 alineatul (1) în Directiva 2015/1535”, subliniază executivul comunitar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare