Fără măști în Austria din 15 iunie. Localurile se vor închide după 1 noaptea

Începând cu data de 15 iunie se preconizează desființarea măștii în Austria, cu unele mici excepții, ca spre exemplu în domeniul medical și în domeniul serviciilor publice de tip frizerie-coafură, unde masca va mai rămâne un timp obligatorie, scrie Ziarul Românesc din Viena după un anunț al cancelarului austriac Sebastian Kurz.

De la 1 iunie, pentru cei care doar tranzitează Austria, se desființează carantina sau testul Corona, iar la granițele cu Germania, Elveția și Lichtenstein, vor există doar controale sporadice, prin sondaj.

Kurz a anunțat că ora de închidere a localurilor, care în prezent este ora 23:00, se va prelungi cel puțin până la ora 1:00 noaptea. 

Acesta este planul până la jumătatea lui iunie, iar aceste măsuri urmează să fie luate treptat, până la această dată. Săptămâna viitoare, miercuri, este o zi importantă în acest plan, deoarece cancelarul se va întâlni cu membrii tuturor țărilor vecine Austriei, țări cu care încă nu există un acord bilateral, pentru stabilirea cu fiecare în parte a traficului peste granița.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare