Președintele executiv al PMP vrea declararea zilei de 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), deputatul Marius Paşcan, a anunţat, luni, că a solicitat Comitetului liderilor din Camera Deputaţilor şi a reuşit introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de plen de miercuri a unui proiect de lege pentru declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon.

„Pledez pentru marcarea prin lege a Zilei Tratatului de la Trianon. La solicitarea mea, adresată astăzi Comitetului liderilor din Camera Deputaţilor, a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de plen de miercuri, 13 mai a.c., proiectul de lege pentru declararea zilei de 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon. Se împlinesc, la 4 iunie, o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (1920), care a însemnat recunoaşterea internaţională a fruntariilor postbelice ale României, în urma mişcărilor de emancipare naţională şi drept consecinţă a aplicării principiului autodeterminării naţionale, considerat pilon al doctrinei păcii de la sfârşitul Primului Război Mondial”, a declarat deputatul Marius Paşcan, într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook.

Deputatul a subliniat că în privinţa proiectelor care vizează interesul naţional, politicienii ar trebuie să reacţioneze în solidar şi transpartinic şi să îşi asume marcarea centenarului acestui eveniment.

„Se cuvine să demonstrăm că suntem adevăraţi bărbaţi politici de stat şi să asumăm acum, la un centenar de la eveniment, marcarea oficială a acestei zile importante pentru istoria României. În plus, consider că, în privinţa proiectelor care privesc interesul nostru naţional, trebuie să reacţionăm în solidar şi transpartinic”, a mai afirmat Marius Paşcan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare