Guvernul spaniol: HAOS SANITAR ȘI ECONOMIC

Guvernul spaniol, minoritar, a avertizat luni opoziţia că Spania riscă să cadă într-o stare de „haos sanitar şi economic” dacă starea de urgenţă votată pentru a încetini pandemia nu va fi prelungită, informează AFP conform Agerpres.

Guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez, tot mai criticat pentru modul în care a gestionat criza ce a făcut până acum peste 25.000 de morţi în Spania, îi va cere miercuri parlamentului să voteze în favoarea prelungirii stării de urgenţă pentru o nouă perioadă de două săptămâni.

Adversarii îi reproşează în special o restricţionare draconică a libertăţii de mişcare. Partidul Popular (PP), principala forţă a opoziţiei, a ameninţat, prin vocea liderului său Pablo Casado, că de data aceasta se va abţine de la vot.

Sanchez nu a reuşit să-l facă pe Pablo Casado să-şi schimbe părerea, în urma unei discuţii telefonice de o oră, a anunţat ministrul spaniol al transporturilor Jose Luis Abalos. Însă „el l-a avertizat că a nu susţine prelungirea stării de urgenţă ar putea aduce Spania într-o stare de haos sanitar şi economic”.

„Nu putem susţine prelungirea stării de urgenţă”, a declarat liderul PP, Pablo Casado, în timpul unui interviu televizat. „Atunci când şeful guvernului spune că (…) suntem într-o fază de descreştere (a numărului de cazuri), aceasta nu pare compatibil cu a continua să li se ceară spaniolilor măsuri extraordinare împotriva drepturilor şi libertăţilor lor (…). Aceasta nu are sens”, a spus Casado.

Cu toate acestea, Sanchez, care guvernează împreună cu stânga radicală Podemos, a reunit o majoritate efemeră pentru a putea ajunge la putere şi ar putea să o reunească din nou pentru a vota măsura.

Starea de urgenţă permite nu doar impunerea izolării pentru populaţie pentru a stăvili pandemia, ci este fundamentul juridic pentru măsuri precum facilitarea şomajului parţial şi interzicerea disponibilizărilor, măsuri adoptate pentru a evita ruinarea populaţiei, a subliniat Abalos.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare