Orban: Stăm mai bine economic decât ne așteptam

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, luni, că încasările la bugetul statului au fost mai mari decât ceea ce se anticipa, susţinând că acest lucru se datorează şi măsurilor economice adoptate de Guvern.

„Am permis toate acele activităţi economice necesare pentru economie şi a căror restricţie ar fi putut afecta economia foarte grav. Faţă de previziunile unor analişti privitor la căderea economică, lucrurile stau mai bine decât ne aşteptam. Ne-am uitat inclusiv pe încasările la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la bugetul de sănătate. Scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute. Acest lucru se datorează şi măsurilor economice pe care le-am adoptat. Pe lângă susţinerea investiţiilor, am încercat să luăm măsuri prin care să asigurăm cât mai multe lichidităţi în companii: aducerea la zi a rambursării TVA”, a afirmat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Articole relationate

    Categorii populare