Hellvig, despre salariul de şef al SRI: Soţia nu e foarte încântată. Am discuţii acasă

Eduard Hellvig a confirmat, marţi, după ce a primit avizul Comisiei SRI de a ocupa funcţia de director al serviciului, că soţia sa nu este „foarte încântată” de schimbarea financiară presupusă de trecererea de la salariul de europarlamentar la cel de şef al SRI, el arătând că a „avut discuţii acasă”, transmite Mediafax.
„E o schimbare financiară. Astea sunt discuţiile care le am acasă, într-adevăr. Vă confirm acest lucru. Soţia nu este foarte încântată”, a spus Hellvig, răspunzând unei întrebări referitoare la trecerea de la salariul de europarlamentar la cel de şef al SRI.
El a arătat că viitorul statut de şef al SRI reprezintă o schimbare „fundamentală” a viitorului său şi a familiei sale, fapt la care a reflectat înainte de a accepta propunerea pe care i-a făcut-o preşedintele Klaus Iohannis.
„Preşedintele Iohannis m-a contactat şi mi-a propus (funcţia de şef SRI, n.r.). Am avut o întâlnire privată, nu telefonică. A trebuit să stau un pic să mă gândesc pentru că e o schimbare fundamentală a vitorului meu şi a familiei mele”, a spis Hellvig.
El a arătat că va demisiona din PNL şi din PE imediat ce va primi mandatul de director al SRI din partea Parlamentului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare