Culisele afacerii trenurilor speciale cu muncitori români către Austria

CFR Călători poartă discuţii cu operatorul feroviar austriac OBB cu privire la realizarea unor trenuri speciale pentru transportul muncitorilor sezonieri, inclusiv a celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, pe relaţia România – Austria, partea austriacă dorind ca prima garnitură să plece pe 9 mai, cel mai târziu, informează vineri Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).

„Urmare a cererii Ambasadei Austriei din data de 24.04.2020, prin care s-a solicitat aprobarea unui coridor feroviar pentru transportul muncitorilor sezonieri, inclusiv a celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, pe relaţia România – Austria, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor face următoarele precizări: CFR Călători poartă discuţii cu operatorul feroviar austriac (OBB). Obiectul discuţiilor îl reprezintă procedura de desfăşurare a transportului feroviar de călători în contextul Covid-19; această procedură urmează să fie validată de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Externe; conform ultimei solicitări primite de CFR Călători, partea austriacă ar dori să organizeze primul tren special, începând cel mai târziu din data de 09.05.2020, având o capacitate de aproximativ 360 de călători”, se menţionează într-un comunicat al MTIC.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor va informa asupra realizării acestor trenuri speciale, se mai spune în comunicat.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi ministrul Afacerilor Europene din Austria, Karoline Edtstadler, au agreat luni, 27 aprilie, în cadrul unei întâlniri, realizarea cât de curând posibil a cadrului procedural pentru transportul îngrijitorilor sociali pe un coridor feroviar România-Austria şi retur, potrivit unui comunicat al ministerului de resort transmis luni AGERPRES.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare