În ultimele 24 de ore, proverbialul pahar cu apă a fost învârtit aprig de furtuna tunătoare a autonomiei Ținutului Secuiesc. Momentul nici că putea fi mai bun, ținând cont de faptul că PNL se afla într-o stare avansată de cădere electorală liberă.
Însă, teama nefondată a pierderii Ardealului a fost folosită cu eficiență de liberali pentru a acoperi neajunsurile unei guvernări în colaps. În timp ce, în dreapta, liberalii fluturau morișca verde a autonomiei imposibile, în stânga țineau cu forță o mătură de dimensiuni mari, care a introdus sub preș: problema Suceava, problema faptului că la Ministerul Muncii s-au terminat banii de șomaj tehnic, problema faptului că s-a revenit asupra deciziei de relaxare de la 15 mai, problema unei crize economice fără răspuns și a milioane de români care acum, după ce dușmanul maghiar a fost înfrânt, se întreabă, din nou, de mâine de unde mai primim salariu?
Nici UDMR nu credea, sincer, că se poate
Este evident pentru orice fel de spectator eliberat de flama naționalismului avansat, că UDMR impune pe agenda parlamentară, ocazional, problema Ținutului Secuiesc, pentru a se păstra în marja de 5% care să ofere platformei o putere justă de negociere în Parlament. În lipsa unor astfel de inițiative, maghiarii care votează s-ar reorienta spre alte partide mai mici, iar puterea politică maghiară s-ar pierde pe holurile mult prea largi ale Parlamentului. Însă, este evident, chiar și pentru mulți maghiari și secui, că un astfel de proiect de lege nu va trece niciodată. Niciun Parlament, majoritar sau minoritar, în deplinătatea facultăților de exercitare a funcției, nu ar trece o asemenea lege, cu atât mai puțin în an electoral. Deci, ideea că legea ar fi putut să se strecoare pe undeva, încât, de mâine, să ne luam viză ca sa ne vizităm colegii de facultate din secuime, este nu doar greșită, ci contrară a tot ceea ce știm cu adevărat despre politica românească postdecembristă.
Liberalii au reușit relansarea UDMR
Nici măcar resemnații din tabăra UDMR nu sperau ca maghiarii să fie atacați, atât de virulent, de varii voci liberale. Un astfel de atac, care acuză de trădare națională pe fiecare etnic maghiar în parte, nu face altceva decât să întărească frica minorității față de majoritate. Ca atare, maghiarii vor fi nevoiți, la următorul exercițiu electoral, să se strângă bloc în jurul UDMR. Efectul neintenționat al dezinformării liberale nu face altceva decât să ducă scorul UDMR în plaja de 6-7%. Și chiar dacă am stabilit deja că această putere parlamentară nu va duce la autonomia secuilor, maghiarii vor putea, totuși, negocia posturi călduțe în zone cu foarte multă cherestea.
Dar să lăsăm ungurii și să ne uităm la ce contează: marea mușamalizare
Legea nu ar fi trecut niciodată și acum, după atât venin curs din gurile politice etnic românești, nici UDMR nu-și va da obștescul sfârșit prea curând. Criza servește, totuși, intereselor liberale din plin. La cele două palate executive, începuseră să se adune întrebări. Ce facem cu copiii, ce facem cu tabletele, ce facem cu economia, ce facem cu șomajul tehnic, ce facem cu morții de Covid sau cu bolnavii care se tot îmbolnăvesc, ce facem cu Suceava, ce facem cu ajutoarele pentru cadrele medicale, ce facem pentru românii care nu mai au nicio perspectivă, cum explicăm că i-am gonit din țară la sparanghel și la hamei ? Multe întrebări. Grele întrebări. Peste ele se adăuga un sentiment neplăcut de nesupunere, venit din partea presei. Se vedea clar în întrebările adresate după conferințele de presă, care lăsau să se înțeleagă că nici frezele nu au fost făcute cum trebuie în plină pandemie.
Pentru a rezolva aceste neajunsuri, pentru a ocoli întrebările mai grele, pentru a redobândi acel iz de autoritate care are nevoie de un pupitru filmat în unghi pentru a se manifesta, liberalii au împins, cu toate forțele, o temă falsă. Și le-a ieșit. Însă, este destul de evident pentru toată lumea că, atunci când se vor fi terminat articolele tricolore, problemele care au născut întrebările de mai sus vor rămâne. Liberalii vor trebui să le rezolve, în cele din urmă. Această pauză indigestă în abordarea lor va rămâne doar un moment de glorie seacă al unor declarații naționaliste de secol XIX. Se poate, totuși, ca și data viitoare să se încerce ocolirea lor prin alte subiecte senzaționale. Știm, din istorie, cât de repede reacționează oamenii la vestea aterizării extratereștrilor, spre exemplu, un subiect care ar putea acoperi pe deplin, măcar 24 de ore, vocea indignată a circa un milion de români șomeri care nu mai au ce pune pe masă.