Petrol pentru România vândut la negru în Ungaria

O reţea de crimă organizată care trafica petrol a cauzat bugetului Ungariei o pagubă de peste 750 milioane de forinţi (2,11 milioane euro) prin vânzarea la negru a unei cantităţi aproximative de 4,5 milioane de litri de petrol, comunicat referentul de presă al Administraţiei Naţionale a Finanţelor şi Vămilor (NAV), marţi, într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI. Potrivit comunicatului emis de Melinda Barnáné Horváth, reţeaua condusă de doi bărbaţi a vândut petrolul – cumpărat în Polonia şi destinat României – în Ungaria, fără să plătească accize şi TVA. În această afacere au fost implicaţi şi firme croate, ungare şi cehe, înregistrate pe numele unor intermediari iliciţi,transmite agenția maghiară de știri MTI.

Transporturile au fost administrate de un şofer slovac, ele
fiind descărcate în localităţile Inárcs, Aszód, Kartal sau
Székesfehérvár, după care au fost vândute. Cumpărătorii au folosit
petrolul de bază pentru autoturisme, camionete, utilaje agricole şi
pompe alimentate cu motorină.

Conform expertului tehnic judiciar, calitatea uleiului nu
corespunde standardului ungar privind combustibilii.

Anchetatorii şi membrii gărzii financiare au găsit în furgoneta
unui tăinuitor o cantitate mare de petrol şi o staţie de alimentare
mobilă ilegală, împreună cu rezervoare, pistoale de alimentare,
contoare de carburanţi. Autorităţile au confiscat suma de peste 22
000 euro găsită la membrii reţelei de crimă organizată, transportul
complet de petrol, rezervoarele folosite pentru vânzare, camionul,
furgonetele tăinuitorilor, precum şi alte vehicule, imobile,
conturi bancare şi dovezi.

NAV – a cărei acţiune a fost sprijinită şi de autorităţile
cehe, slovace, croate, române şi polone – propune trimiterea în
judecată a 30 de persoane pentru evaziune fiscală deosebit de
gravă, desfăşurată cu caracter comercial, comercializarea de
produse de calitate inferioară, fals în acte publice şi deţinere de
mărfuri de contrabandă, persoanele fiind conducătorii reţelei,
şoferul, precum şi intermediarii şi cumpărătorii care au participat
la vânzarea petrolului, se arată în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare