REDESCHIDEREA MAGAZINELOR ÎN GERMANIA: Consumatorii par mai degrabă că preferă să-şi numere banii decât să revină în număr mare în magazine

Consumatorii germani par mai degrabă că preferă să-şi numere banii decât să revină în număr mare în magazinele care-şi reiau treptat activitatea după închiderea lor în cadrul măsurilor împotriva epidemiei de COVID-19, a remarcat miercuri asociaţia retailerilor din Germania, potrivit agenţiei Reuters, transmite Agerpres.

În Germania au fost redeschise începând de luni magazinele care au o suprafaţă de cel mult 800 de metri pătraţi, precum şi librăriile şi centrele de comercializare a autoturismelor şi bicicletelor, cu condiţia respectării regulilor de igienă şi de distanţare fizică. Centre comerciale mai mari din landul Renania de Nord-Westfalia au primit de asemenea permisiunea să se redeschidă de miercuri, la fel ca şi 11 magazine ale producătorului suedez de mobilă Ikea.

‘A fost foarte lejer, fără cozi, fără aglomeraţie”, spune Stefan Stukenborg, director al unui magazin Ikea din apropiere de Koln.

La rândul său, asociaţia HDE a retailerilor germani afirmă că observă un comportament foarte cumpătat în rândul consumatorilor, dată fiind temerea privind veniturile şi locurile de muncă în contextul efectelor economice provocate de măsurile împotriva epidemiei. ”Consumatorii au intrat în ‘modul criză’, tentaţia consumului este deprimată”, remarcă purtătorul de cuvânt al acestei asociaţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump după întâlnirea cu Zelenski: Vreau să pună capăt războiului

    Președintele SUA, Donald Trump, a lăudat întâlnirea sa de...

    CA PE VREMEA RĂPOSATULUI CEAUȘESCU: Bolojan cere românilor să stingă lumina seara intre 20 și 23

    Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că închiderea centralei...

    Rețeta Coca Cola ar fi fost descoperită într-o mănăstire dominicană din Florența

    În arhiva farmaciei mănăstirii dominicane San Marco din Florența,...

    Prețurile țițeiului au explodat din nou după ce Trump amenință Iranul

    Prețurile țițeiului au crescut astăzi cu 6%, întrerupând o...

    Bolo recunoaște întâlnirile discrete cu George Simion, dar nu mai ține minte detalii

    Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că anul acesta...

    Fostul ambasador ucrainean in România prins la furat din donații străine

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) anunță că a...

    Articole relationate

    Categorii populare