Valoarea amenzilor în stare de urgență egală cu cea încasată în luna februarie din impozitul pe profit și de peste două ori mai ridicată decât cea încasată din taxe vamale

Guvernul liberalo-militar al României a aplicat în mai puțin de o lună, de pe 24 martie până pe 19 aprilie, aproximativ 200.000 de amenzi populației pentru nerespectarea stării de urgență. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproape 400 de milioane de lei, suma egală cu cea încasată în luna februarie din impozitul pe profit și de peste două ori mai ridicată decât cea încasată din taxe vamale, transmite Profit.ro.

În ultima perioadă au fost semnalate cazuri în care polițiștii aplică amenzi pentru motive ce pot sugera un exces de zel și o interpretare aparte a legii, precum faptul că data declarației pe proprie răspundere a fost modificată, deși rămâne în continuare lizibilă, sau că declarația nu este scrisă corect gramatical sau este scrisă prea urât de mână. Guvernul chiar a simțit nevoia să precizeze că pentru astfel de cazuri nu trebuie aplicate amenzi.

Datele comparative analizate acum de Profit.ro relevă că, în ultimele trei săptămâni, poliția britanică a acordat 3.493 de amenzi și a întocmit 83 de doare penale. În România, numai în noaptea de Înviere au fost aplicate 3.384 de amenzi și întocmite 234 dosare penale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI îl bagă pe Bolo în afacerea Digi

    După ce aseară, la Euronews, premierul Ilie Bolojan a...

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Articole relationate

    Categorii populare