Înfruntări în cartierele de romi din Sofia. Europarlamentar bulgar: Cartierele de romi trebuie închise

Europarlamentarul bulgar Anghel Djambazki (grupul CRE, European Conservatives and Reformists) şi vicepreşedintele partidului VMRO din Bulgaria, a comentat incidentele de vineri din două cartiere ale Sofiei cu populaţie majoritar romă, unde au fost înregistrate tensiuni, pe fondul instituirii carantinei, după constatarea unui număr mare de îmbolnăviri cu coronavirus, transmite Rador.

„Cartierele de romi trebuie închise, iar bolnavii de coronavirus să se vindece. Timp de o lună, bulgarii au demonstrat că respectă regulile, iar din cauza unor grupuri din aceste cartiere, nu trebuie să eşuăm”, a subliniat europarlamentarul bulgar, solicitând mai multă libertate pentru cetăţenii conştiincioşi. „În urmă cu o lună, am trimis o scrisoare Comandamentului pentru prevenirea şi combaterea infecţiei cu coronavirus, în care le-am solicitat să închidă cartierele de romi. La vremea respectivă, nu au făcut-o din corectitudine politică. Este foarte clar că numărul persoanelor bolnave din aceste cartiere este mult mai mare decât se presupune„, a comentat Anghel Djambazki. „Aşa cum s-a tăcut despre Cernobîl, la fel, China a ascuns adevărul despre coronavirus. Statul chinez a ascuns informaţii vitale. China trebuie trasă la răspundere. Numărul persoanelor infectate şi al celor decedate s-a dublat în ultimele zile. China comunistă a minţit din nou„, a subliniat europarlamentarul bulgar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare