ABERAȚIILE FISCULUI: Impozit de 52 de ori mai mare faţă de veniturile realizate

De mai bine de un deceniu, Dan Toader trăieşte cu familia la Paris. La începutul anului a avut parte de surpriza vieţii sale. Fiscul român l-a anunţat că are de plătit 468 de lei, pentru că în urmă cu trei ani ar fi încasat 12 lei din dividende, transmite Digi 24.
„Ei şi-au dat seama că, de fapt, sunt 9 lei cu titlul de dividende, în schimb şi-au menţinut decizia că trebuie să plătesc 468 de lei. Acuma eu ştiu că sunt presiuni de sus să-şi completeze bugetul, să facă nu ştiu ce, dar nu trebuie continuat în linia asta, pentru că până la urmă nu avem ce face decât să abandonăm cetăţenia”, spune Dan Toader.
Ministrul Finanţelor recunoaşte că în lege s-a strecurat o greşeală şi că e anormal ca cineva să fie obligat să plătească o contribuţie socială de sănătate raportată la nivelul salariului minim pe economie, indiferent cât de mică e suma câştigată de-a lungul anului.
„În noul Cod Fiscal este prevăzută această modificare şi CASS-ul rămâne să se plătească aceste venituri, dar desfiinţând bariera de 700 de lei, deci se va aplica 5,5% la venitul realizat, fie că e 2 lei, 10 lei sau 100 de lei”, spune ministrul Vâlcov.
Proiectul de Cod Fiscal, pus în dezbatere publică, are însă şi el propriile aberaţii, precum taxarea microînptreprinderilor fără angajaţi, trimestrial, cu 3% din cifra de afaceri la care se adaugă 1.530 de lei.
„Este, părerea mea, un abuz, pentru că până la urmă poate vreau să-mi trec compania în conservare un an sau doi. Nu am angajaţi, îi dau afară, nu exist din punct de vedere economic, de ce ar trebui să plătesc un impozit obligatoriu de 1500 de lei sau cât se vehiculează în condiţiile astea?”, spune Cristian Păun, analist economic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare