Hollande și Valls, în pierdere de popularitate după efectul „Charlie Hebdo”

Președintele François Hollande și premierul Manuel Valls pierd cinci și, respectiv, șapte puncte de popularitate în februarie, marcând un recul după valul de popularitate înregistrat în ianuarie pe fondul atentatelor care au avut loc în Franța, arată un sondaj realizat de Ifop pentru săptămânalul Le Journal du Dimanche, citat de AFP și EFE, transmite Agerpres.
Pentru șeful statului francez 24% s-au declarat „mulțumiți” de activitatea acestuia, o scădere de cinci puncte în raport cu ianuarie, iar pentru prim-ministrul Manuel Valls 46% (minus șapte puncte).
Printre simpatizanții Partidului Socialist, unde obține 66% păreri pozitive, François Hollande cunoaște un recul de șapte puncte în raport cu ianuarie. Scăderea sa este semnificativă, de asemenea, printre simpatizanții Frontului de Stânga (de la 39 la 27%).
În schimb, el progresează cu nouă puncte printre simpatizanții ecologiști Europe Ecologie/Les Verts (de la 32 la 41% „mulțumiți”) și rămâne la fel de impopular printre cei susținătorii formațiunii de centru UDI (scădere de la 15 la 9%) și ai dreptei din UMP (de la 12 la 4%).
Cota de popularitate a președintelui Franței a atins nivelul său cel mai ridicat cu ocazia alegerilor, în mai 2012 (61% păreri pozitive). Ea a coborât sub pragul de 50% în septembrie 2012 (43% „mulțumiți”) peste care nu a reușit să se mai ridice ulterior.
La rândul său, premierul Manuel Valls se bucură de o largă popularitate printre simpatizanții Partidului Socialist (83% în februarie, față de 88% în ianuarie).
În aprilie 2014, după desemnarea sa în funcția de prim-ministru, el a avut o cotă de popularitate de 58%, care s-a erodat constant, cu excepția lunii ianuarie 2015 când, după atentate, popularitatea sa a trecut peste pragul de 50% păreri pozitive (53%, față de 35% în decembrie 2014).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare