Viktor Orban pierde „super-majoritatea” după alegeri parțiale

Premierul conservator ungar, Viktor Orban, a pierdut duminică, în urma unor alegeri parțiale, „super-majoritatea” parlamentară de care a dispus în ultimii patru ani, transmite AFP, relatează Agerpres.
Candidatul din circumscripția Veszprem (vest) sprijinit de opoziția de stânga a fost ales cu 43% din voturi, contra 34% pentru cel al partidului aflat la putere, Fidesz.
„Super-majoritatea” de două treimi de care Viktor Orban a beneficiat după preluarea puterii în 2010 depindea de un singur parlamentar. Situația i-a permis să aducă modificări extrem de controversate Constituției ungare.
De asemenea, i-a facilitat adoptarea unor reforme profunde în justiție, media și economie care au fost considerate liberticide de opoziție și aspru criticate în străinătate.
Reales triumfal în primăvară, Viktor Orban și partidul său Fidesz au cunoscut ulterior o prăbușire spectaculoasă a popularității, consecință în special a atitudinii conciliante a premierului față de Rusia președintelui Vladimir Putin, precum și a proiectului — abandonat — de taxare a traficului pe internet și acuzațiilor de corupție care au afectat formațiunea guvernamentală.
Înfrângerea candidatului puterii la Veszprem, în mod obișnuit un fief conservator, „reprezintă un cartonaș galben arătat guvernului”, a comentat duminică seară noul deputat Zoltan Kesz.
Viktor Orban a căutat dinainte să limiteze miza alegerilor parțiale, afirmând că nu are în vedere niciun proiect legislativ care să impună o „super-majoritate”.
Pentru analistul Csaba Toth însă, chestionat sâmbătă de AFP, o înfrângere a Fidesz în parțialele de la Veszprem ar putea avea ca efect „să sublinieze recenta scădere a partidului în sondaje” și ar fi, prin urmare, „importantă pe plan simbolic”.
Rezultatul de la Veszprem este „înfrângerea Fidesz”, a considerat, de asemenea, Gabor Torok, un analist care a reacționat la cald la postul de televiziune ATV.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare