PSD neagă discuțiile despre anticipate: ”Cerem ferm PNL să se ocupe în primul rând de asigurarea unui volum cât mai mare de teste corona-virus pentru populaţie şi de echipamente de protecţie pentru medicii care se află în prima linie”

PSD a transmis, luni, că priorităţile decidenţilor politici trebuie să fie sănătatea cetăţenilor şi protecţia medicilor, nu alegerile anticipate. ”Amânarea alegerilor locale reprezintă o opţiune, în cazul în care pandemia nu va regresa în următoarele săptămâni”, a transmis PSD.

”Partidul Social Democrat respinge categoric scenariile apărute în presă referitoare la anumite discuţii privind alegerile anticipate, care ar fi fost agreate şi de PSD. Este total fals! În acest moment, pentru PSD cele mai importante teme sunt siguranţa sănătăţii publice şi soluţiile de salvare a economiei naţionale. Acestea sunt aspectele care au fost comunicate constant de PSD în ultimele săptămâni şi pe care PSD va continua să le comunice într-o manieră constructivă. PSD reaminteşte că PNL, USR şi Iohannis au fost cei interesaţi de alegeri anticipate”, a transmis PSD, luni, printr-un comunicat de presă.

Potrivit social-democraţilor, amânarea alegerilor locale reprezintă o opţiune, în cazul în care pandemia nu va regresa în următoarele săptămâni.

”PSD cere ferm PNL să se ocupe în primul rând de asigurarea unui volum cât mai mare de teste corona-virus pentru populaţie şi de echipamente de protecţie pentru medicii care se află în prima linie”, se mai arată în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić își anunță înfrângerea in alegerile parlamentare anticipate

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    Articole relationate

    Categorii populare