9 din 10 austrieci își reduc cheltuielile: Nu mai merg la restaurante și în călătorii

Nouă din zece persoane rezidente în Austria își reduc cheltuielile din cauza inflației. Economiile se fac mai ales la restaurante, îmbrăcăminte și călătorii, după cum arată un sondaj Durchblicker, citat de Kronen Zeitung

Una din opt persoane a declarat chiar că nu-și mai poate acoperi costurile fixe, spune Ziarul Românesc din Viena.

Portalul online de comparare a tarifelor a intervievat 1.200 de persoane cu vârste de peste 18 ani cu privire la valul actual de inflație, concluzia principală fiind că austriecii resimt inflația ridicată în portofelul lor.

Aproape 90 la sută au declarat că le-au crescut costurile fixe. Printre exemple se numără facturile mai mari la electricitate și gaz, precum și chiriile mai mari. Practic, toți participanții la sondaj se așteaptă la o creștere în acest an.

Fiecare a opta persoană este deja în imposibilitatea de a-și acoperi costurile fixe. „62% dintre gospodăriile austriece sunt îngrijorate de situația lor personală, financiară și nu se așteaptă la nicio îmbunătățire”, se arată în raport.

Locuitorii din Burgenland sunt cei mai pesimiști, urmați de cei din Austria Superioară și Austria Inferioară. Locuitorii din Viena, Tirol și Vorarlberg sunt ceva mai optimiști.

În prezent, inflația este agravată de faptul că 18% din gospodării au la dispoziție venituri mai mici. Motivele sunt munca cu program redus și concedierile. În Carintia, aproape un sfert dintre gospodării au mai puțini bani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare