spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.5 C
București

39 de președinți ai Birourilor Politice Județene PNL cer convocarea Congresului Extraordinar și schimbarea conducerii

Biroul Executiv al Partidului Național Liberal, întrunit în ședința din 1 aprilie 2022, a luat la cunoștință de convocarea Consiliului Național în ședință extraordinară, la solicitarea unui număr de 39 de președinți ai Birourilor Politice Județene, în conformitate cu prevederile statutare.

Ședința Consiliului Național va avea loc în data de 3 aprilie, ora 12:00, la București, la Palatul Parlamentului.

Biroul Executiv, la care au luat parte 42 de membri, a stabilit în unanimitate detaliile organizatorice, numărul de delegați și norma de reprezentare pentru desfășurarea Consiliului Național.

Majoritatea membrilor Biroului Executiv și a președinților Birourilor Politice Județene apreciază că Partidul Național Liberal are nevoie de un management politic mai eficient în relația cu organizațiile teritoriale. Scopul organizațiilor județene este optimizarea coordonării și îndeplinirea programului de guvernare asumat de PNL, cu un premier din partea PNL.

Necesitatea unei schimbări se impune și datorită contextului geostrategic, existând situații când o decizie administrativă are nevoie de o susținere politică rapidă.

O situație de criză impune măsuri de criză, așa cum a fost nevoie ca România să aibă o majoritate parlamentară solidă, care să consolideze abordările responsabile și să prevină riscul unei crize politice artificiale.

Pe ordinea de zi a Consiliului Național se va afla convocarea și organizarea Congresului Extraordinar al PNL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    Articole relationate

    Categorii populare