Home Analize -32 de grade, cea mai scăzută temperatură din acest an

-32 de grade, cea mai scăzută temperatură din acest an

0

Cea mai scăzută temperatură din acest an, minus 32 de grade Celsius, a fost înregistrată în cursul nopţii de miercuri spre joi pe Vârful Iezer din Munţii Pietrosul Rodnei, a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, conform Agerpres.

„Aseară, indicele de răcire a atins valoarea de minus 32 de grade Celsius la Vârful Iezer (la staţia meteo din Munţii Pietrosul Rodnei – n.r.). Tot în aceeeşi zonă montană, viteza vântului a fost de 83 de kilometri pe oră”, a spus Dan Bucă.

Conform acestuia, cele mai scăzute temperaturi înregistrate joi dimineaţă au fost minus 15 grade la Vârful Iezer, minus 13 grade în Pasul Prislop, minus 10 grade la Borşa, minus 9 grade la Cavnic, minus 8 grade la Vişeu de Sus şi Pasul Gutâi, minus 7 grade la Târgu Lăpuş, Sighetu Marmaţiei şi Ocna Şugatag, minus 4 grade în municipiul Baia Mare şi minus 3 grade în Baia Sprie, Seini, Şomcuta Mare. De asemenea, au fost semnalate sectoare cu ceaţă în Pasul Gutâi.

Ad

Exit mobile version