Casa de avocatură a secretarului de stat Gabriel Biriș, afaceri cu Hidroelectrica

Compania de stat Hidroelectrica a plătit, în noiembrie, un onorariu de 15.790 de lei casei de avocatură Biriş Goran, al cărei asociat este Gabriel Biriş, acum secretar de stat la Finanţe. Suma a fost plătită pentru reprezentarea companiei Hidroelectrica într-un litigiu cu ANAF, potrivit raportului din noiembrie 2015 al administatorului judiciar Euro Insol. Contractul cu Goran Biriş a fost semnat în august 2014.Suma este doar o tranşă, dintr-un contract mai mare, pe care Hidroelectrica i-a plătit-o lui Biriş în contul unui contract vechi de un pentru reprezentare într-un litigiu cu Fiscul, scrie economica.net
Dimensiunea întregului contract şi speţa exactă nu a putut fi dezvăluită de Remus Borza. „Avem zeci de litigii, lucrăm cu 30 de case de avocatură, chiar nu mai ştiu”, ne-a spus Borza.

Recent presa a arătat că secretul de stat în ministerul de  Finanţe, fost expert fiscal, are o participaţie de 25% la firmă întregistrată în Cipru, Fusilier Ltd. După publicarea textului, Biriș a declarat că şi-a plătit întotdeauna toate taxele şi că nu a lucrat cu statul.

“Nu este singura deţinere pe care am avut-o sau o am în străinatate, iar acest lucru nu este nici ilegal şi nici imoral. Toate veniturile mele până acum au fost obţinute şi au fost impozitate în România. Şi nu au fost deloc puţine! Mai mult, nu am obţinut niciodata salariul pe micro, nu am fentat nici un fel de impozit sau contribuţii. Am plătit CASS inclusiv în vremea când mai nimeni nu plătea…În plus, ca avocat mi-am câştigat veniturile exclusiv în mediul concurenţial (mediu nu chiar usor, concurenţii fiind extrem de puternici), nu am lucrat cu statul/firme de stat şi am lucrat extrem de puţin (sub 2% din venituri în ultimii 10 ani) pentru firme private în legătură cu contracte publice. Restul exclusiv pentru clienţi privati în contracte cu statul sau in litigii cu statul…” a mai spus secretarul de stat.

Anterior acestei dezvăluiri, Biriş a făcut nişte declaraţii puţin măgulitoare la adresa celor care nu obţin niciun venit, dar vor fi obligaţi să contribuţia la sănătate.
„Vrem să mai scoatem un pic la lumină, într-un fel, partea de fantome. Pentru că dacă stai să te uiți în toate cifrele statistice, câți angajați, pensionari, elevi, români emigrați în străinătate, cu domiciliul acolo sau nu încă, și scazi din numărul total de cetățeni români, oricum ar fi nu îți ies vreo trei milioane de adulți. Nu îți ies. Nu vorbim de persoanele care primesc ajutoare sociale. Vorbim de persoane care nu există din punct de vedere fiscal. Nu este posibil așa ceva. Este (depunerea declarației fiscale de către persoanele fără venituri – n.n.) una din metodele de a-i scoate la lumină”, a spus Biriş.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare